„O să fie rău”. Ce spune Nicuşor Dan despre efectele unui cutremur puternic în Bucureşti

Nicuşor Dan - primarul Capitalei (Screenshot)
Ana Ion
04.05.2024

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat că „o să fie rău” în Bucureşti în cazul unui cutremur puternic. Edilul s-a arătat îngrijorat nu doar de ceea ce se va întâmpla cu clădirile vechi încă neconsolidate ci şi de blocurile noi, el punctând că nu are încredere că au fost ridicate cu respectarea normelor legale, relatează hotnews

„Dacă vine un cutremur, o să fie rău, da. Adică sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977 şi o să fie rău. În momentul de faţă, noi avem proiecte de cam un miliard de lei de consolidare care sunt în diferite faze, fie de expertizare, fie de proiectare pentru începerea execuţiei. Sunt anevoioase procedurile administrative, dar vrem să le facem ca la carte”, a explicat Nicuşor Dan la Prima TV.

Potrivit lui Nicuşor Dan în momentul de faţă, sunt doar trei şantiere, însă sunt bani, iar proiectele sunt diferite stadii cam 150 de blocuri sau clădiri mari.

„Să zicem că în trei ani o să fie 80 gata sau 100 gata din ele”, a apreciat primarul general.

NU în ultimul rând, Nicuşor Dan a lăudat Ministerul Dezvoltării pentru implicarea în rezolvarea problemei clădirilor cu risc seismic. Astfel, nu vor mai fi analizate individual fiecare cerere a unei asociaţii de proprietari, fiind instituit un schimb un mecanism mai clar şi mai simplu pentru stabilirea priorităţilor la consolidare.

„Ministerul Dezvoltării a venit cu o propunere foarte bună. A zis facem o evaluare preliminară pentru toate clădirile care au o anumită înălţime şi o anumită vechime - sunt 8.000 în Bucureşti. O terminăm până în 2025, dăm nişte punctaje... Astea nu sunt expertize, sunt numai nişte evaluări preliminare şi în funcţie de asta ne ducem cu priorităţile şi cu finanţarea”, a declarat Nicuşor Dan.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor