O poveste despre Bunătate[video]

Bunătatea este un aspect esenţial în viaţa noastră, în interacţiunea cu ceilalţi oameni. Aceasta este asociată şi cu alte calităţi: compasiunea, bunăvoinţa, toleranţa, blândeţea, sinceritatea, altruismul.
Ignacy Jan Paderewski (Fostul Prim-Ministru al Poloniei)
Ignacy Jan Paderewski (Fostul Prim-Ministru al Poloniei) (.)

În 1892, un tânăr student se chinuia să-şi plătească taxa la Universitatea Stanford. Era orfan şi nu ştia la cine să apeleze pentru bani, dar, într-o zi i-a venit o idee. A decis să susţină un concert muzical împreună cu un prieten, cu scopul de a strânge bani pentru a-şi plăti studiile şi au apelat la marele pianist Paderewski, al cărui manager a cerut o garanţie de 2000 de dolari.

Băieţii au fost de acord şi au început să lucreze pentru a face din concert un succes.

Din păcate, nu au reuşit să vândă destule bilete şi au strâns doar 1600 de dolari. Dezamăgiţi, au mers la Paderewski şi i-au explicat situaţia în care se aflau. I-au dat toţi cei 1600 de dolari, plus o chitanţă pentru încă 400 de dolari, cu promisiunea că vor plăti datoria cât de repede posibil.

Surprinzător, Paderewski a returnat banii, le-a cerut băieţilor să acopere cheltuielile şi costurile, şi apoi să-i dea ce a mai rămas.

Câţiva ani mai târziu, Paderewski a devenit prim ministru al Poloniei şi un mare lider.

Din păcate, la începutul celui de-al doilea război mondial, Polonia a fost devastată. Cu peste 1,5 milioane de oameni care sufereau de foame, Paderewski a cerut ajutorul Administraţiei americane pentru alimente şi medicamente (Food and Drug Administration - FDA)

Persoana responsabilă din cadrul administraţiei, Herbert Hoover, a acceptat să acorde ajutorul şi au fost transportate rapid sute de tone de grâne pentru a hrăni poporul polonez.

Paderewski s-a simţit uşurat şi a decis să meargă să se întâlnească cu Hoover pentru a-i mulţumi personal. Când Paderewski şi-a exprimat recunoştinţa pentru gestul său nobil, Hoover i-a spus: "Nu ar trebui să-mi mulţumiţi, domnule Prim-Ministru. S-ar putea să nu vă mai aduceţi aminte, însă cu câţiva ani în urmă aţi ajutat doi tineri studenţi să termine facultatea. Eu eram unul dintre ei".

Paderewski făcuse un gest de bunătate şi acest lucru a contat foarte mult. De ce ar fi ajutat el două persoane pe care nici măcar nu le cunoştea? Cu toţii întâlnim astfel de situaţii şi cei mai mulţi dintre noi poate gândim: "Dacă îl ajut, ce câştig?"

Însă oamenii cu o inimă mare vor spune: "Dacă nu-i ajut, ce se va întâmpla cu ei?"

Atunci când cineva ajută fără să primească ceva în schimb, o face pentru că i se pare un lucru corect. Faptele pe care le facem pentru a-i ajuta pe ceilalţi, total dezinteresat, în orice situaţie, reprezintă un aspect esenţial în viaţa noastră, care ne deschide inima şi chiar aduce starea de fericire.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Societate, cultură