Sun Simiao, medicul Dinastiei Tang este venerat şi în zilele noastre

Principiile vieţii şi sănătăţii unui legendar medic chinez
Reprezentare din secolul al nouăsprezecelea a marelui medic Sun Simiao (581 - 682), aşezat pe un tigru.
Reprezentare din secolul al nouăsprezecelea a marelui medic Sun Simiao (581 - 682), aşezat pe un tigru. (captură foto)

Sun Simiao, numit şi Regele Medicinei Chineze sau ”Doctorul Ceresc Sun”, a fost un medic renumit din dinastia Tang.

Sun s-a născut în timpul Dinastiei Wie, legenda afirmând că a trăit 141 de ani - probabil şi pentur că ar fi practicat o disciplină de tip qigong, cunoscute pentru beneficiile asupra sănătăţii.

Sun s-a decis să studieze medicina, pentru ca el însuşi fusese în tinereţe deseori bolnav. Era un fin cunoscător al artelor clasice chineze, al istoriei, precum şi al filozofiei.

La vârsta de şapte ani putea deja învăţa ”în fiecare zi mii de propoziţii”. Datorită abilităţii sale de a învăţa zilnic un text de peste o mie de cuvinte, el a fost considerat un copil cu totul special (la vremea respectivă lumea spunea că are daruri divine).

La vârsta de 20 de ani, Sun Simiao putea să discute la nivel ridicat despre teoriile filozofilor Lao Zi şi Zhuang Zi, cunoscând îndeaproape budismul.

Se spune că Sun a refuzat pe timpul Dinastiei Tang să fie funcţionar guvernamental chiar după ce Împăratul Li Shimin din Dinastia Tang l-a căutat personal. Sun Simiao este renumit datorită experienţelor sale clinice ale şi a teoriilor medicale pe care le-a fondat.

Sun Simiao a avut două lucrări mari: una se numea ”Reţetele preţioase de o mie de liang” (Liang este o monedă care nu se mai foloseşte) şi cea de-a doua - ”Reţetele complementare de o mie de liang”.

Cărţile lui Simiao au fost transmise generaţiilor următoare

Sun Simiao a scris în cursul vieţile sale peste 80 de cărţi. Pe lângă cele două volume menţionate mai sus, el a mai compus şi lucrarea ”Comentarii pe marginea lucrărilor lui Lao Zi şi Zhuang Zi“. Aceste lucrări tratează, printre altele, teme legate de somn, destin şi mulţumire.

Numai lucrarea ”Reţetele complementare de o mie de Liang” cuprinde 30 de volume şi tratează 232 de teme medicale.

Sun Simiao spunea: ”O viaţă umană este extrem de preţioasă; mai valoroasă decât o mie de liang în aur”. În mod corespunzător, el a pus pe cartea sa două ideograme ”Qian Jin” (o mie de Liang în aur). Lucrarea cuprinde o colecţie de 5.300 de reţete şi a constituit o piatră de hotar a medicinei chineze a Dinastiei Tang.

A doua lucrare a fost scrisă la o vârstă înaintată - fiind o completare la ”Reţetele preţioase de o mie de liang”. A divizat întreaga carte în 189 de teme, care acopereau peste 2.900 de reţete. Descrie peste 800 de medicamente şi oferă căi efective de tratare a bolilor febrile, atacuri cerebrale, acnee şi ulceraţii.

Un doctor ar trebui să “trateze pacienţii ca pe cei dragi”

Sun Simiao era de părere că medicina necesită bunătate şi bunăvoinţă. În cartea sa ”Dreptatea şi devotamentul marilor medici”, el scria: ”Atunci când un doctor măreţ tratează un pacient, el trebuie să se concentreze, să ajungă la linişte şi să se elibereze de dorinţe şi căutări”. În primul rând trebuie să aibă o inimă bună, pentru a se putea dedica eliberării pacientului de suferinţa bolii. Un doctor trebuie să trateze pacienţii în mod egal, indiferent de statutul social, bogaţi sau săraci, bătrâni sau tineri, frumoşi sau urâcioşi, prieteni sau duşmani, chinezi sau străini, inteligenţi sau proşti. Ar trebui să-i trateze ca pe cei dragi”.

Bazele tratamentelor sale aveau o abordare holistică. El credea că cineva ar putea fi liber printr-o artă înaltă în îngrijire şi printr-o recuperare reuşită. Atâta timp cât un "doctor bun tratează bolile cu reţete şi acupunctură, boala pacientului va fi vindecată, iar catastrofele pe pământ vor fi prevenite", spunea deseori Sun Simiao.

Un caracter nobil pune bazele pentru scrierea de reţete

Sun Simiao a acordat o atenţie deosebită ginecologiei şi pediatriei. El a scris trei volume privind ginecologia şi două volume despre pediatrie, ca parte a cărţii sale "Reţete complementare".

Cartea "Reţete complementare ..." este cea mai veche enciclopedie pe teme medicale din China. Acesta acoperă o gamă largă de categorii - de la teoriile medicale de bază la diferite subiecte clinice, de la teorii şi metode până la prescrierea de reţete şi medicamente.

Cartea descrie tratamentele clasice într-o categorie, în timp ce o altă categorie conţine formulele şi prescripţiile empirice ce erau folosite în rândul populaţiei. Această carte conţine punctele principale de vedere ale diferitelor şcoli şi se adresează persoanelor cu medii educaţionale diferite.

Lucrarea este chiar şi astăzi populară în rândul chinezilor.

O mare parte din conţinutul cărţii continuă să joace un rol principal în ştiinţă şi îi conferă o mare valoare ştiinţifică. Este de fapt un mare câştig pentru medicina tradiţională chineză.

Arta întreţinerii sănătăţii: Sun Simiao

Sun Simiao punea preţ pe păstrarea sănătăţii - pe care o practica în mod activ. La cei peste 100 de ani ai săi, el se bucura de un auz şi un văz foarte bune. El a combinat idei ale întreţinerii sănătăţii din confucianism, taoism şi cele din India antică şi cu cele ale medicinei tradiţionale chineze.

A propus multe metode de păstrare a sănătăţii, multe valabile şi în ziua de azi. "Trebuie să vă menţineţi o stare de spirit echilibrată, nu numai să vă străduiţi să obţineţi recunoaşterea să vă urmaţi propriul interes. Fiţi precauţi în aportul de alimente şi mâncaţi şi beţi cumpătat, atenţie la circulaţia qi-ului şi a sângelui, nu fiţi leneşi şi nemişcaţi. Duceţi o viaţă obişnuită şi nu încălcaţi legea naturii. "

Sun Simiao inventează primul cateter urinar

Sun Simiao a fost inventatorul cateterului tubular urinar. Unul dintre pacienţii săi nu putea să elimine urina. Când l-a văzut pe pacient că avea dureri extreme, Sun s-a gândit: ”Oricum este prea târziu pentru a-l trata medicamentos. Dacă ar exista o posibilitate de a-i introduce o ţeavă în vezica urinară, atunci el ar putea elimina urina probabil pe cale naturală.” El a văzut un copil suflând într-un pai făcut dintr-o plantă. Paiul era extrem de subţire, lung şi moale. Sun s-a decis să-l folosească şi să încerce. Aşa cum se aşteptase, urina a ieşit afară. Burta umflată a pacientului s-a retras şi boala a dispărut.

Prin cultivarea corpului său, a moralităţii sale, prin virtutea sa şi prin talentul său, Sun Simiao a devenit o mare personalitate şi a fost respectat de multe generaţii de oameni.

pureinsight.org este un portal, care promovează cultura tradiţională chineză şi articole despre medicina chineză.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Cultură