O minune de om: Nicolae Piţiş

Nicolae Pitiş, rapsod polular
Nicolae Pitiş, rapsod polular (Epoch Times România)

L-am văzut şi auzit la sărbătoarea dacilor, zisă Dac Fest, desfăşurată la Costeşti, în apropierea Sarmizegetusei Regale, anul trecut, la începutul toamnei. Cânta de răsunau munţii, cânta de ţi se părea că de aceea pică frunzele copacilor, de aceea susură râul, de aceea este cerul atât de albastru acolo. Părea că un preot dac oficiază slujba zalmoxiană.

Nicolae Piţiş este însă doar un cioban din Ţara Lăpuşului. Dar ce cioban! Are peste 100 de oi, care pasc pe cele 50 ha, tot ale lui. Cântă îngereşte, şi i-a făcut de multe ori, şi pe români şi pe străini, să plângă, cu horea lungă, aşa cum se numeşte cântecul – încântecul? – lăpuşean ”cu noduri” – haaiii, haaiii! – cântat din grumaz. L-am cunoscut mai bine şi am stat îndelung de vorbă, foarte recent, în cadrul Zilelor Muzeului Ţăranului Român, când urma să susţină un concert.

Nicolae Piţiş a pătimit pe vremea comunismului, fiindcă a refuzat să se înscrie în Gospodăria Agricolă Colectivă şi a plecat din Lăpuşul Românesc, satul lui, într-altul, mai la munte, necolectivizat, unde a trăit ca un haiduc, mai mult în singurătate, păscând oile altora. A ascuns partizani în muntele pe care se refugiase; le ducea hrană şi arme în bordeiul lor subteran, ”coperit cu chetre şî bolovai”, pe unde umblau oile.

”Nici tata nu ştia că-s pretin cu ei. Doi ai de zile nu i-or aflat miliţienii, până când or pus câinii să le ia urma. Cu toate că erau doar 12, partizanii or purtat după ei 60 de soldaţi, până-n vârfu’ muntchelui. No... acolo or scos schiurile din ascunzâş, noaptchea, şi duşi or fo’. Da’ tăt i-or prins. Pe tăţi. Şi i-or omorât pe tăţi, şi pe cei ce s-or predat de bună voie. Pe Frunzală din Budeşti l-o cunoscut frati-meu în mină. Io n-am lucrat în mină, că am fo’ sălbatic. No... şi pe Frunzală l-o prins că s-o dus la spovedit; şi, cum stăte’ el aşe, să-i spuie la popa, popa o scos ciocanu’ di su’ haină şi i-o dat în cap! Că şi popchii or fo’ comonişti.”

Nicolae Piţiş sau, cum i se spune în Lăpuşul Românesc, Nicolae a lui Ionu lui Iacob, are o strânsă legătură cu un alt cântăreţ celebru din Ţara Lăpuşului, Grigore Leşe, pe care l-a învăţat să cânte. A învăţat şi 50 de fete să cânte, cel mai mulţumit fiind de Casandra Hauşi, cu care cântă deseori la concerte. De altfel, şi Casandra a venit la masa noastră, urmând să cânte şi ea la concertul de la MŢR.

Nicolae Piţiş a venit la muzeu cu trâmbiţa şi cu ”fluieru’ cu două vrăni”. Mărturiseşte: ”De mic tare am cântat. Şi tata şi mama or cântat. Mama cânta din gură, din frunză şi din trîmbiţă. Am fo’ tri fişiori şi tri fete”. Numai el trăieşte dintre băieţii care au fost la părinţi. Are patru copii. Cântă şi ei, dar nu pe scenă, că li-i ruşine.

Câtă vreme am vorbit cu Nicolae Piţiş, alături de noi s-a aflat şi directorul general al MŢR, Virgil Niţulescu, de la care am aflat că faimosul rapsod cu care am tot tăinit este Tezaur Uman Viu, titlu pe care i l-a acordat chiar dl director, care este şi preşedinte al Comisiei Naţionale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial. În acest sens, trebuie amintit că doina a fost înscrisă în Patrimoniul UNESCO.

Rapsodul din Lăpuşul Românesc este subiectul unui proiect cultural în valoare de 44.821 lei, finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Proiectul se intitulează ”Nicolae Piţiş – Cântăreţul din Stele”, iar Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Maramureş a început activităţile preliminare din a doua jumătate a lunii august. Proiectul are ca obiective susţinerea efortului de recuperare, valorificare, conservarea moştenirii culturale într-un for ştiinţific, de documentare şi promovare a unei moşteniri culturale pe cale de dispariţie – horea lungă. Materialul va fi publicat pe suport CD-ROM şi va fi promovat atât prin distribuirea CD-ului, cât şi prin organizarea de festivaluri folclorice de promovare pe plan local şi naţional. Poate că ar fi fost bine ca proiectul să cuprindă şi promovarea pe plan internaţional, fiindcă Nicolae Piţiş a avut foarte mare succes cu cântecele lui şi în străinătate.

Aşadar, am cunoscut un om cu o biografie excepţională, un dac adevărat, cu har divin, un om vrednic şi dârz, totodată plin de umor. Glasul lui este cu totul deosebit. Parcă se înfiorau şi zidurile Samizegetusei, toamna trecută, la Dac Fest, ascultându-l:

La fântââhână, la moclinăă,

Plââhânje-o pasăre bătrână,

Da’ nu plânje că-i bătrână,

C-o crescuuhut rânduri de pui,

Ş-amu nu-i a nimărui;

O zburat pe arătuuhuri,

Le-o adus îmbucături

Şi le-o făcut tare buuhune,

D-or zburat cu tăţi în lumeee...

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Cultură