NSA opreşte interceptarea convorbirilor Angelei Merkel

Cancelarul german Angela Merkel.
Cancelarul german Angela Merkel. (JOHN THYS / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
28.10.2013

Agenţia de Securitate Naţională americană a încetat ascultarea convorbirilor cancelarului german Angela Merkel şi a altor oficiali după ce Casa Albă a fost informată de acest lucru dintr-un raport intern, anunţă luni Wall Street Journal.

Potrivit unui raport NSA, preşedintele Barack Obama a aflat de supravegherea electronică desfăşurată, dintr-un raport pe care-l îl comandase la jumătatea anului, au anunţat oficialii americani, conform presei din State.

NSA a înregistrat conversaţiile telefonice a aproximativ 35 de şefi de stat sau lideri mondiali. Potrivit Wall Street Journal, programul de interceptare a şefilor de stat şi a altor oficiali, printre care şi Merkel a fost închis.

NSA a dat o dezminţire a informaţiilor oferite de presa germană conform cărora preşedintele Obama era la curent, încă din 2010, cu faptul că Merkel era interceptată.

În cotidianul Bild a fost publicat duminică un citat al surselor din cadrul serviciilor secrete americane care arăta că şeful NSA, Keith Alexander, îl informase pe Obama de operaţiunile de spionaj asupra lui Merkel din 2010, fiind posibil ca operaţiunea să fi început în 2002.

NSA a dezminţit totuşi aceste informaţie prin purtătorul său de cuvânt, Vanee Vine, scrie AFP.

„Generalul Alexander nu a discutat cu preşedintele Obama în 2010 despre o presupusă operaţiune a serviciilor de informaţii care ar fi implicat-o pe cancelarul Merkel şi nu au discutat niciodată despre vreo operaţiune care să o implice. Informaţiile din presă care susţin contrariul nu sunt adevărate”, a declarat purtătorul de cuvânt.

De asemenea, publicaţia germană, Frankfurter Allgemeine, a explicat fără a cita o sursă precisă că Obama a asigurat-o pe Merkel la telefon că nu este la curent cu interceptarea convorbirilor sale. Preşedintele american i-ar fi explicat cancelarului că ar fi întrerupt mai demult înregistrările dacă ar fi aflat de existenţa lor, scrie Der Spiegel.

O delegaţie formată din nouă membri ai Parlamentului European a sosit la Washington cu scopul de a cere explicaţii autorităţilor americane asupra abuzurilor provocate de „spionii americani”. În ciuda gravităţii situaţiei provocate, directorul NSA, Keith Alexander, a declinat o întâlnire cu parlamentarii europeni, care se vor întâlni cu Robert Litt, consilierul general al Direcţiei Naţionale pentru securitate şi cu Karen Donfried, directoarea departamentului Afaceri europene din cadrul Consiliului Naţional pentru securitate, a scris La Stampa.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor