Firea, replică sarcastică: "Elev Cioloş, stai jos, nota 4!"

Gabriela Firea
Gabriela Firea (Florin Chirila/Epoch Times)

Primarul General al Capitalei Gabriela Firea a reacţionat tăios, marţi, la mesajul postat pe Facebook de liderul PLUS Dacian Cioloş, care critică proiectul ei de a introduce taxe pentru circulaţia auto în Bucureşti.

"După reacţiile furibunde şi scăpate de sub orice control ale unor membri marcanţi ai Opoziţiei, am convingerea că proiectul “Oxigen pentru Bucureşti” pe care l-am lansat în dezbatere publică este unul bun şi necesar. Nimic nu-i scoate mai tare din minţi pe liderii USR - PLUS, în special, decât să vadă că proiectele propuse de mine sunt apreciate de cetăţeni. Avem “n” exemple până acum", a scris Firea pe Facebook.

În atacul său, Firea a mai susţinut că Cioloş nu a făcut nimic, "deşi a avut în mână puterea executivă a ţării [...] Niciun euro atras din fonduri europene, niciun metru de autostradă sau din centura Bucureştiului, n-a impulsionat construcţia metroului din Drumul Taberei, n-a dat drumul la Pasajul Domneşti, nimic, nimic”.

Firea a insistat că măsurile propuse de ea privind circulaţia auto în Capitala sunt necesare.

„Aceste măsuri sunt absolut necesare dacă vrem ca în acest oraş să mai putem circula şi respira iar orice folosire în scopuri politice a acestei teme denotă o demagogie fără margini.(...) Elev Cioloş, stai jos, nota 4! Pentru data viitoare fă-ţi temele mai sârguincios. Te faci de râs”, a conchis Firea.

Postarea Gabrielei Firea vine ca reacţie la acuzaţiile lui Dacian Cioloş care i-a reproşat: "Doamna Firea vrea să interzică accesul liber în Capitală pentru orice maşină din afara zonei Bucureşti-Ilfov. Chiar dacă e o maşină electrică. Şi mai vrea taxă de acces în centru pentru maşinile cu motoare sub standardul de poluare Euro 3. Problema cu aceste măsuri este că sunt lipsite de coerenţă. Cam ca întreg mandatul doamnei Firea de până acum."

Reamintim că Cioloş, a argumentat în 4 puncte opoziţia sa faţă de taxarea anumitor automobile în Capitală:

1. Nu poţi interzice accesul liber al maşinilor în Bucureşti pe criteriul teritorialităţii. Trăim într-o ţară fără frontiere interne. Plus că motivul impunerii taxei, susţine doamna Firea, este protejarea mediului. De ce nu permite accesul fără taxă pentru orice maşină electrică, dacă ţine cont de cine poluează?

2. Nu poţi, ca lider PSD, după ce, ca partid aflat la guvernare, ai dat liber la achiziţia din UE a tuturor tipurilor de maşini, indiferent de vechime şi de motorizare, să impui acum norma de poluare. În Bucureşti şi în judeţul Ilfov au intrat aproximativ 35% dintre cele 1,5 milioane de maşini second-hand intrate în ţară în ultimii doi ani.

3. Nu poţi ataca motoarele diesel când tocmai Primăria Generală, pe care o conduci, a cumpărat 400 de autobuze diesel, chiar dacă Euro 6, în loc să alegi tehnologii precum motorizarea hibridă, CNG (gaz natural comprimat) sau electrică.

4. Te lauzi că vei cumpăra tramvaie noi, dar infrastructura de tramvaie e la pământ, ba chiar linii considerate simbol ale STB, cum este tramvaiul 41, sunt practic blocate de lipsa de viziune şi planificare din clădirea de vizavi de Cişmigiu.

Context

Primarul general al Capitalei Gabriela Firea vrea să introducă o vinietă electronică de 10 lei/zi sau 1.900 lei pe an pentru maşinile care nu sunt înmatriculate în Bucureşti şi Ilfov şi care doresc să circule în oraş.

Totodată, primarul propune ca maşinile non - euro, Euro 1, 2, inclusiv cele înmatriculate în Bucureşti, să nu aibă deloc acces în zona centrală a oraşului. Posesorii de autovehicule Euro 3 vor putea intra cu maşinile în centrul Capitalei doar dacă vor achiziţiona o vinietă electronică de tip Oxigen-C (Centru) adică 75 de lei/lună şi 900 lei pe an. Maşinile cu normă de poluare Euro 4, 5 şi 6, hibride sau electrice au acces pe toate drumurile din Bucureşti.

Măsurile ar urma să fie aplicate de anul următor. Circulaţia autovehiculelor în zonele restricţionate, fără achiziţionarea vinietei, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.500 la 2.000 lei.

Criticile la adresa măsurilor propuse de Gabriela Firea n-au ȋntârziat să apară. astfel, deputatul independent Nicuşor Dan atrăgea atenţia că măsura de a taxa diferenţiat maşinile înmatriculate în afara Bucureştiului şi Ilfovului încalcă Constituţia şi practica Curţii de Justiţie a UE iar lansarea proiectului în spaţiul public fără această minimă verificare dovedeşte încă o dată incompetenţa administraţiei Firea.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne