Noi informaţii în cazul Alexandra. Dincă ar fi explicat cum a ars cadavrul fetei

Criminalul din Caracal
Criminalul din Caracal (Mediafax)

Gheorghe Dincă, presupusul ucigaş al Alexandrei şi Luizei ar fi ars cadavrul ultimei sale victime, Alexandra, joi, 25 iulie, după orele 13:00 – 14:00, au declarat pentru G4Media surse din anchetă.

Concret, Dincă ar fi ars trupul neînsufleţit al Alexandrei după ce s-ar fi întors din oraş unde i-a aruncat telefonul şi cartela. Procesul de ardere ar fi durat 5 – 6 ore, până spre seară. După ce ar fi ars ţesuturile, Dincă ar fi pus vaselină pe oase ca să ardă mai repede, arată sursa citată. Presupusul asasin le-ar fi declarat anchetatorilor că a amestecat vaselină cu pastile de carbid pentru a arde oasele în arzătorul improvizat într-un butoi din curte.

Specialiştii consultaţi de G4Media.ro susţin că din acest amestec de vaselină şi carbid a rezultat un mediu oxiacetilenic, de natură să dezvolte temperaturi superioare, în jur de 1000 de grade. În acest mediu ţesuturile şi oasele ar fi ars întrucât proveneau de la un om tânăr. La persoanele în creştere structura osoasă este relativ aerată, de aceea permite arderea mai uşoară şi într-un timp mai scurt.

Dacă a asigurat aeraj pentru aport de oxigen, flacăra putea fi asigurată cu temperatură mare pentru timp îndelungat, au mai explicat experţii pentru G4Media.ro.

Oasele şi dinţii nu ar fi ars în totalitate întrucât ar fi fost nevoie de o temperatură de 1500 de grade Celsius. La fel, inelele şi fragmentele de lănţişor găsite în cenuşă nu s-ar fi topit decât la o temperatură mai mare de 1000 de grade.

Surse oficiale din cadrul DIICOT susţin că anchetatorii au doi martori, doi vecini, care spun că au văzut fum şi au simţit un miros neobişnuit din curtea lui Dincă.

Reamintim că, pe de altă parte, fostul director al Crematoriului Vitan Bârzeşti, Gheorghe Ionel susţinea în urmă cu patru zile că este exclus ca Gheorghe Dincă să fi ars trupul Alexandrei în butoiul din curte căci o incinerare se poate face doar când se ajunge la temperatura de 1.400 de grade. Expertiza ADN l-a contrazis însă pe fostul şef al Crematoriului Vitan şi a indicat că fragmentele osoase şi dinţii din butoi au ADN-ul Alexandrei Măceşeanu, arată sursa citată.

Articolul integral poate fi citit aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne