Nicuşor Dan, reacţie după ce Dana Budeanu l-a acuzat de cârdăşie cu un interlop

Nicusor Dan
Nicusor Dan (Epoch Times România)

Nicuşor Dan a reacţionat după ce Dana Budeanu, prietenă a Gabrielei Firea şi naşa de botez a fiicei Elenei Udrea a făcut publică o înregistrare audio cu scopul compromiterii lui. Mai exact, Budeanu a încercat să acrediteze ideea că înregistrarea respectivă - o convorbire între Dan şi fostul ziarist Cristian Zărescu, în prezent consilier al primarului PSD al sectorului 4 pe tema acţiunii de demolare a unei construcţii deţinute de un om de afaceri în Sectorul 4 - este dovada că Nicuşor Dan intervine în favoarea unui interlop din sectorul 4.

Potrivit lui Nicuşor Dan, înregistrarea este o manipulare pesedistă iar angajatul primarului sectorului 4 încerca ”să forţeze o declaraţie compromiţătoare”. Candidatul USR PLUS a mai transmis că, fiind parte în proces, Asociaţia Salvaţi Bucureştiul pe care o conducea a încercat să intermedieze întâlnirea dintre cele două părţi, împreună cu avocaţii lor, pentru a discuta.

De asemenea, Dan i-a transmis din nou Gabrielei Firea că o aşteaptă la o dezbatere în cadrul căreia este dispus să discute inclusiv acuzaţiile ce i se aduc în legătură cu situaţia din sectorul 4.

Redăm integral reacţia lui Nicuşor Dan:

”Am vorbit despre Afacerea Parcul Verdi (caz de corupţie de 50 de milioane de euro al administraţiei Firea-PSD), despre Afacerea Tramvaiele (caz de corupţie de 180 de milioane de euro al aceleiaşi administraţii) şi voi continua să vorbesc despre corupţie, nepotism şi batjocura de la Primăria Capitalei.

Mafia din PSD şi urmaşii lui Dragnea folosesc aceleaşi mijloace murdare cu care ne-au obişnuit pentru a încerca să oprească îndepărtarea de la butoane a lor şi a administraţiei corupte, condusă de Gabriela Firea.

Înregistrarea pesedistă, în care consilierul primarului sectorului 4 încearcă să forţeze, evident fără succes, vreo declaraţie compromiţătoare din partea mea, nu arată nimic altceva decât că am realizat toate demersurile legale pentru a opri o acţiune abuzivă a administraţiei locale.

În primăvară, informasem, în scris, Avocatul Poporului şi Primăria Sectorului 4 despre demolarea ilegală pe care se pregătea s-o comită. La momentul înregistrării, acum câteva luni, partea vătămată încerca să ajungă la o soluţie amiabilă.

Ca parte în proces, prin Asociaţia Salvaţi Bucureştiul, le-am cerut celor două părţi să se întâlnească, împreună cu avocaţii lor, pentru a discuta. Până la urmă, procesul a continuat şi justiţia ne-a dat câştig de cauză, fapt care arată că acţiunea noastră a fost una legitimă.

Asociaţia Salvaţi Bucureştiul acceptă cazuri în care există premise serioase în privinţa săvârşirii unor abuzuri din partea autorităţilor. Până acum, ASB are 175 de procese câştigate în instanţă în chestiuni de mediu, urbanism, construcţii şi patrimoniu.

Îi informez pe primarul licitaţiilor trucate şi pe primarul interlopilor că, indiferent câte manipulări încearcă să instrumenteze, nu vor reuşi să acopere abuzul şi corupţia pe care le patronează. O aştept la dezbatere pe candidata PSD la Primăria Capitalei, să discutăm inclusiv despre cazul din sectorul 4. Curaj, Gabriela Firea!”