Nepotul fondatorului companiei Getty Oil găsit mort în locuinţa sa din Los Angeles

Nepotul miliardarului J. Paul Getty, fondatorul companiei petroliere Getty Oil, a fost găsit mort marţi după amiază la locuinţa sa din Los Angeles, au confirmat părinţii acestuia într-o declaraţie publicată de purtătorul de cuvânt al familiei.
Un ofiţer de poliţie stă în faţa unei vilei lui Andrew Getty din zona Hollywood Hills, Los Angeles, în 31 martie 2015. (Captură Foto)
Andrei Popescu
01.04.2015

Nepotul miliardarului J. Paul Getty, fondatorul companiei petroliere Getty Oil, a fost găsit mort marţi după amiază la locuinţa sa din Los Angeles, au confirmat părinţii acestuia într-o declaraţie publicată de purtătorul de cuvânt al familiei, arată Business Insider.

Cauza morţii lui Andrew Getty nu a fost imediat clară, dar oficialii biroului procuraturii din Los Angeles au declarat pentru postul de televiziune ABC7 că Getty pare să fi murit din cauze naturale sau în urma unui accident.

Andrew Getty, 47 de ani, era unul dintre moştenitorii averii bunicului său. Revista Forbes a plasat familia Getty pe poziţia 54 în rândul celor mai bogate familii din Statele Unite, cu o avere estimată la 5 miliarde de dolari. Tatăl lui Andrew, Gordon Getty, se crede că deţine o avere de 2,1 miliarde de dolari.

Surse din cadrul poliţiei au declarat pentru NBC şi Los Angeles Times că acest caz este investigat de Divizia Jafuri şi Omucideri din cadrul LAPD, divizie care se ocupă de cazuri mai sensibile.

Ziarul LA Times, citând documente de tribunal, a raportat că, în urmă cu două săptămâni, Andrew Getty a căutat să obţină un ordin de interdicţie împotriva unei femei, conform Business Insider.

De asemenea, LA Times mai susţine că Andrew Getty a cumpărat în 1996 “o vilă veche de 70 de ani, situată în zona Hollywood Hills din Los Angeles şi care i-a aparţinut lui Miklos Rozsa, compozitor de muzică pentru filme şi premiat de trei ori cu premiul Oscar”.

Bunicul lui Andrew, J. Paul Getty, a fuzionat mai multe companii petroliere mici, creând Getty Oil în anii 1960, şi era la un moment dat unul dintre cei mai bogaţi oameni din America.

În plus, J. Paul Getty era un colecţionar pasionat de artă şi înfiinţase un fond special menit să finanţeze J. Paul Getty Museum şi alte instituţii.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor