Negoiţă îl atacă pe Bădălău: Un om condamnat pentru furt de saci de grâu ajunge să verifice bugetele publice ale ţării

Robert Negoiţă
Robert Negoiţă (Epoch Times România)

Primarul PSD al Sectorului 3 din Capitală, Robert Negoiţă, i-a aruncat cuvinte grele colegului său de partid Niculae Bădălău, după ce baronul de Giurgiu a fost votat de Parlament vicepreşedinte al Autorităţii de Audit din cadrul Curţii de Conturi.

"Bădălău, Lupul pus de Parlament de pază la oi. Ocupat până peste cap cu treburi administrative, a trecut ceva timp de când nu am mai vorbit despre mişcările de pe scena politică. Ei bine, ce s-a întâmplat în Parlamentul României mă obligă pur şi simplu să iau atitudine. Pe scurt, în plină pandemie, cu recesiunea şi criza economică la uşa ţării, parlamentarii şi-au făcut timp pentru a mai pune la cale un şmen politic incredibil pentru anul 2020: numirea locotenentului Dragnist, Bădălău, în poziţia de vicepreşedinte al Curţii de Conturi, direcţia de Audit. O mârşăvie politică premeditată, adică, într-o lume normală, un lucru cu atât mai grav. Asta dacă ne gândim la faptul că acest personaj, pe care-l consideram uitat şi dispărut, a modificat legea de funcţionare a acestei instituţii vitale a Statului Român, atenţie, special pentru a putea el să ocupe această funcţie. Iar pohta ce a pohtit... i s-a îndeplinit cu concursul parlamentarilor... ", a declarat Negoiţă.

Liderul PSD susţine că "această realitate tristă" ne spune în primul rând că în PSD-ul post Dragnea "aerul a rămas aproape la fel de irespirabil, tranzacţionarea funcţiilor publice mergând în continuare de minune, chiar şi de pe băncile opoziţiei".

"Ne mai spune că un individ ca Bădălău poate modifica legi în Parlamentul României!!!, pentru că, în final, să poată beneficia de ele. Ne mai spune şi că un om condamnat pentru furt (a se vedea episodul sacilor de grâu de la CAP) poate ajunge acum să fie cel care verifică bugetele publice ale României, dar şi că nu trebuie să ştii carte, să fii de meserie, ci că trebuie doar să poţi să modifici legea pentru a ajunge acolo unde vrei. Pe când un sculer matriţer la Ministerul Sănătăţii?", a adăugat Negoiţă.

Potrivit primarului PSD, ceea ce este cu adevărat revoltător este că acest Bădălău a fost votat cu, atenţie!, 294 de voturi pentru... adică, un adevărat consens politic.

"Deci, nu putem avea consens politic când e vorba despre infrastructură, despre reforme în sănătate sau educaţie, despre măsuri economice absolut necesare, dată fiind criza ce stă să vină, dar consensul e găsit imediat atunci când trebuie sfinţită o combinageală politică imorală şi urât mirositoare. Asta e România normală? Asta e ţara în care vrem să trăim? Şi ne mai mirăm că întreaga clasă politică din România are o imagine proastă în societate... Este încă prea bună, dacă ţinem cont că astfel de combinaţii emană din Parlamentul ţării un damf insuportabil", a conchis Negoiţă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne