Mureşan: Bugetul nu se consolidează ca în epoca medievală, mărind birurile celor care duc în spate greul unei ţări

Guvernul PSD-ALDE bagă mâna în buzunarul cetăţeanului şi al companiilor şi ia până la ultimul leu pe care îl găseşte acolo, a reacţionat europarlamentarul Siegfried Mureşan la decizia Guvernului Tudose de a mări acciza la combustibil.
Siegfried Mureşan
Siegfried Mureşan (Epoch Times România)

Creşterea accizei la combustibil, anunţată de Guvernul Tudose, este o nouă dovadă a disperării ce a cuprins PSD şi ALDE care au realizat că nu pot duce la îndeplinire nici măcar o parte din promisiunile electorale cu care şi-au înşelat propriul electorat, a declarat marţi, în cadrul unui comunicat de presă, europarlamentarul Siegfried Mureşan.

"O astfel de decizie pune economia României într-un pericol major. Guvernul încearcă să acopere găurile generate de cheltuielile crescute şi nesustenabile pe care le-a făcut până acum. Efectul va fi următorul: vom avea un mediu de afaceri sufocat, mai puţină creştere economică şi în final mai puţine locuri de muncă şi creşteri de preţuri. Cel mai puternic vor fi afectaţi oamenii cu venituri mici. Măsura este cu atât mai îngrijorătoare cu cât Banca Naţională a României (BNR) a revizuit astăzi în creştere, la 1,9%, prognoza de inflaţie pentru finalul anului 2017. Asta înseamnă că preţurile vor creşte şi mai mult, în special la bunurile de consum. Inflaţia de peste 2% este o veste îngrijorătoare, ne aducem aminte din trecut ce lucru rău a însemnat o inflaţie mare", a declarat Siegfried Mureşan.

În opinia europarlamentarului, argumentul oferit de Guvern, potrivit căruia acciza este, în prezent, sub nivelul din alte state ale Uniunii Europene, e unul înşelător.

"Obligaţia Guvernului este să asigure un cadru fiscal în care companiile se pot dezvolta, pot investi, pot genera creştere economică şi noi locuri de muncă. Or, această taxă nu poate fi privită izolat. Este parte a planului nostru de a asigura competitivitatea economiei noastre, dar, mărind o taxă, nu facem altceva decât să afectăm competitivitatea dacă nu luăm alte măsuri care să o crească. Creşterea accizei la combustibil ne va face mai puţin competitivi decât alte state din regiune, lucru care înseamnă investiţii mai puţine şi economie mai slabă. Cum se câştigă competitivitatea? Îmbunătăţind infrastructura, investind în cercetare, inovare, făcând sectorul public să funcţioneze în serviciul cetăţeanului şi al întreprinderilor", a argumentat Siegfried Mureşan.

Potrivit politicianului, creşterea accizei acum, cu argumentul că acciza de 7 eurocenţi introdusă de Victor Ponta în 2014 a fost eliminată, este o ţopăială fiscal-administrativă, exact ceea ce nu vrea mediul de afaceri să vadă.

"Acea acciza nu şi-a atins obiectivul, cum însuşi Victor Ponta recunoştea că nu a fost un proiect bun. Am avut un nivel mare al preţului la combustibil din cauza lui Ponta, nu trebuie să ne întoarcem la nivelul acela care oricum a afectat negativ economia. În loc să se asigure că, prin fiscalitate, avem un mediu competitiv şi că nu sufocă întreprinderile şi generează suficiente resurse la bugetul de stat, Guvernul PSD-ALDE bagă mâna în buzunarul cetăţeanului şi al companiilor şi ia până la ultimul leu pe care îl găseşte acolo. Dacă resursele la bugetul de stat lipsesc, soluţia corectă este să implementeze acele măsuri care ajută economia să crească", a precizat Siegfried Mureşan.

Dacă economia României nu creşte, soluţia nu este, a continuat europarlamentarul, să o împovărezi cu taxe şi impozite mai multe sau mai mari.

"În plus, Uniunea Europeană nu impune un anumit nivel al accizelor. În alte state sunt mai mari fiindcă se investeşte în infrastructură, cercetare, inovare, deci o taxă mai mare într-un anumit domeniu nu împovărează economia deoarece aceasta este ajutată pe multe alte căi. Este normal ca în România şi Bulgaria acciza să fie mai mică decât în alte state europene, căci noi trebuie să creăm acel cadru fiscal necesar dezvoltării şi reducerii decalajului dintre noi şi statele europene dezvoltate. Dacă creştem acciza la nivelul celorlalte state, nu vom recupera niciodată decalajul economic. Guvernul PSD-ALDE trebuie să înţeleagă că bugetul de stat într-o economie nu se consolidează ca în epoca medievală mărind birurile celor care duc în spate greul unei ţări", a subliniat Siegfried Mureşan.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne