Mugur Isărescu: "Avem bani, dar nu facem drumuri. Drumurile se fac cu oameni serioşi!"

Mugur Isărescu
Mugur Isărescu (Florin Chirilă / Epoch Times România)
Se încarcă player-ul...

Întrebat vineri de presă dacă Banca Naţională a României a elaborat scenarii despre influenţa pe care o va avea reducerea cotei generale a TVA, Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu a negat:

"Nu avem şi motivaţia este următoarea: aşteptăm, aşa cum probabil s-a anunţat şi public, avem în vedere faptul că, şi nu numai speranţă ci ca certitudine că în urma discuţiilor care vor urma în ultima decadă a lunii mai cu misiunea tehnică a FMI şi a UE să se clarifice aici, la Bucureşti, aici, nu în altă parte, această chestiune, pentru că este vorba de o viziune, nu de o simplă decizie." a declarat Isărescu, în cadrul conferinţei de prezentare a raportului asupra inflaţiei.

Mugur Isărescu a mai adăugat că România are o rezervă mare de lichiditate (17 miliarde de lei) care reflectă o mai bună colectare a veniturilor, colectare care trebuie însă analizată, pentru a se vedea dacă e de durată şi vine dintr-o schimbare de atitudine la nivelul contribuabililor, sau e rezultatul efortului evident făcut în direcţia creşterii gradului de colectare. Pe de altă parte, România are şi nerealizări la capitolul cheltuieli, care trebuie analizate cu mare atenţie, mai ales că vor trebui cheltuite miliarde pe infrastructuri pentru ca ţara să se poată integra în zona euro nu doar cu monedă, ci şi fizic, cu drumurile, cu autostrăzile, a mai explicat guvernatorul BNR.

"Spun o banalitate, trebuie să fii integrat fizic cu drumurile, cu autostrăzile, trebuie să vedem care e capacitatea noastră şi fizică şi inginerească de a face aceste autostrăzi.", a declarat Isărescu.

"Trebuie să v-o spun, cu orice risc. Domnule, 20 de ani, tot timpul, tot timpul nu face autostrăzi că n-avem drumuri. S-a dovedit, avem bani şi nu facem drumuri. Drumurile se fac numai cu bani? Drumurile se fac cu ingineri, cu proiectanţi cu oameni serioşi, cu capacitate administrativă, aşa se fac drumurile bune, nu numai cu bani, aţi văzut vreo autostradă aşa, cu teancuri de bani?", a mai adăugat guvenatorul BNR.

Mugur Isărescu a mai adăugat că ceea ce este necesar, pe lângă bani, este o schimbare de mentalitate: "Aici nu e o glumă, trebuie o schimbare de mentalitate. Că aşa a mers mereu, n-am domnule bani. Şi la sfârşitul anului, pentru că cică nu ai bani, aveai bani şi puneai trei rogojini pe drum, şi gata, s-a conservat drumul."

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.


România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne