Momentul zilei: Carmen Dan, neagră, după ce a fost lovită în plin de Roman la audierea Violetei Alexandru

Carmen Dan
Carmen Dan

Dintre toate audierile miniştrilor desemnaţi în Guvernul Orban II, cea mai plină de scandal a fost cea a Violetei Alexandru. În centrul unei dispute a intrat la un moment dat şi fostul ministru de Interne, Carmen Dan, care a avut un schimb de replici dure cu liderul deputaţilor PNL, Florin Roman. Ulterior a intervenit şi social-democratul Adrian Solomon, preşedintele de şedinţă.

Totul a început în momentul în care fosta şefă MAI a întrerupt-o pe Violeta Alexandru, care răspundea unei întrebări adresate de social-democratul Liviu Pop.

Florin Roman intervine: Dacă vreţi să spuneţi despre 10 august, o puteţi face la microfon, nu trebuie să vă agitaţi. Haideţi, vă ascultăm, doamnă Dan, că văd că tot vociferaţi, vă ascultăm!

Carmen Dan: Domnul Roman, aveţi o problemă?

Roman: Da!

Carmen Dan: Duceţi-vă şi căutaţi-vă!

Roman: Da, cu siguranţă, după ce vă văd pe dvs., pe Şindile, pe Cucoş şi pe toţi din Jandarmerie.

Lui Roman i se tot taie microfonul.

Carmen Dan: Duceţi-vă la doctor că aveţi probleme. Să vă fie ruşine!

Roman: Dvs. să vă fie ruşine, veţi ajunge (...) din Parlament cu Cucoş, cu Şindile (...) lângă idolul dvs. Dragnea.

Microfonul e întrerup încontinuu.

Roman: Aţi dat dispoziţie să fie bătuţi românii, dvs. să vă fie ruşine!

Carmen Dan: De unde ştii tu ?

Roman: V-aţi gazat propriul popor!

Solomon: Vă rog un pahar cu apă pentru domnul lider şi un Distonocalm dacă este nevoie, sau ceva mai tare.

Roman: Sunteţi în Parlamentul României, nu la Videle...

În acelaşi timp, Roman i-a cerut fostului Ministru de Interne să îşi ceară scuze pentru gestul făcut, respectiv că el ar fi dus cu capul.

Solomon: Să-i transmitem domnului Roman că tot se leagă de un fost ministru de Interne, că atunci când au fost împuşcaţi 11.000 de ţărani în toată ţara era ministru de Interne Ionel I.C. Brătianu, ăla pe care îl aveţi voi drept idol la PNL. Vorbiţi despre el mai des.

Roman: Vă asigur că el avea cei 7 ani de acasă, nu ca această doamnă. (...) De la Videle lângă Dragnea, la Târgşor (unde este penitenticarul de femei - n.r.).

Vedeţi incidentul în materialul video (la 2:16:05)