Moldova şi Ucraina vor efectua control comun la toate punctele de trecere a frontierei

Controlul comun moldo-ucrainean ar eficientiza interacţiunea instituţiilor cu funcţii de control la frontieră şi ar facilita traficul de persoane şi de mărfuri.
Punct de trecere a frontierei R. Moldova
Punct de trecere a frontierei R. Moldova (facebook.com)
Ştefan Sârbu
01.11.2017

Controlul persoanelor, mijloacelor de transport, mărfurilor şi obiectelor în punctele comune de trecere a frontierei de stat moldo-ucrainene se va efectua în comun de către reprezentanţii celor două state

Controlul în comun va fi aplicat la toate punctele de trecere a frontierei de stat moldo-ucrainene, atât în cazul transportului auto, cât şi a celui feroviar. Acest fapt va eficientiza interacţiunea instituţiilor cu funcţii de control la frontieră din cele două state şi va facilita traficul de persoane şi de mărfuri.

Premierul Pavel Filip a menţionat că după 25 de ani în sfârşit se poate spune cu certitudine că vor fi controlate frontierele Republicii Moldova atât din Est, cât şi din Vest.

Acordul privind controlul în comun la frontiera moldo-ucraineană a fost semnat în cadrul vizitei oficiale din 6 octombrie curent a Premierului Ucrainei, Volodimir Groisman, în Republica Moldova şi aprobat miercuri de către Cabinetul de miniştri de la Chişinău.

Punctele de trecere comune sunt Criva-Mamalîga, Larga-Kelmenţî, Briceni- Rossoaşanî, Pervomaisc-Cuciurgan, Palanca-Maiaki-Udobnoe, Giurgiuleşti-Reni.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor