Ministrul moldovean al apărării s-a întâlnit cu directorul Agenţiei de Informaţii a Apărării din SUA

Epoch Times România
11.07.2012

Ministrul moldovean al Apărării, Vitalie Marinuţa, şi general-locotenentul Ronald L. Burgess, directorul Agenţiei de Informaţii a Apărării SUA, au discutat miercuri, la Chişinău, aspectele cooperării bilaterale dintre instituţiile militare, în special al celor ce ţin de serviciile de informaţii.

În cadrul întrevederii, interlocutorii au apreciat înalt nivelul cooperării bilaterale dintre armatele Moldovei şi SUA în domeniul militar, exprimîndu-şi convingerea că există posibilităţi de intensificare a acesteia în cadrul multiplelor programe. Vitalie Marinuţa şi Ronald L. Burgess au abordat şi problemele securităţii regionale şi internaţionale, inclusiv şi posibilitatea identificării unor proiecte comune în domeniul respectiv, care vor fi reciproc avantajoase atît pentru cele două state, cât şi pentru comunitatea mondială, potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării de la Chişinău.

Referindu-se la programul de guvernare al Alianţei pentru Integrarea Europeană, Vitalie Marinuţa a menţionat că acesta este unul bine determinat, care are drept scop integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană, dezvoltarea relaţiilor de cooperare cu SUA şi alte state partenere, democratizarea societăţii, precum şi intensificarea colaborării cu instituţiile şi organizaţiile internaţionale.

Generalul Burgess a apreciat înalt eforturile autorităţilor Republicii Moldova în procesul de democratizare şi modernizare a ţării noastre, precum şi cele a conducerii Ministerului Apărării în reformarea sectorului de securitate şi apărare a statului. În acest context, Burgess a menţionat că partea americană este deschisă pentru o colaborarea cât mai eficientă cu autorităţile Republicii Moldova pe toate dimensiunile.

La întrevedere a participat şi Ambasadorul Statelor Unite în Republica Moldova, William Henry Moser.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor