Ministrul Economiei: Producţia industrială trebuie regândită. Ne vom concentra pe energie, petrochimie şi apărare
alte articole
Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a declarat, pentru Bloomberg, că, pe fondul atenţionărilor că economia nu va mai fi ca înaintea izbucnirii crizei coronavirusului, ieşirea României din carantină va trebui să fie însoţită de o regândire a producţiei industriale.
“Ne vom concentra pe sectoarele care demonstrau semne încurajatoare chiar înainte de criză: energie, petrochimie şi apărare”, a precizat ministrul, citat de Agerpres.
Potrivit Bloomberg, oficialii au anunţat că, pentru a nu mai fi luaţi prin surprindere de o nouă potenţială epidemie sau criză, intenţia lor este aceea de a creşte producţia locală pentru a se asigura securitatea aprovizionării cu alimente, gaze naturale şi echipamente medicale.
De asemenea, Virgil Popescu a mai afirmat că aproximativ o treime din economie a fost afectată când industria auto şi cea a ospitalităţii a încetat lucrul, adăugând că, acum, unele din aceste companii au reluat lucrul iar contracţia economică s-a diminuat.
În ceea ce priveşte prăbuşirea preţului petrolului, deşi acest lucru ar putea fi văzut ca o veste bună pentru consumatori, vânzările OMV Petrom ar putea fi afectate.
Totuşi, Virgil Popescu nu se aşteaptă ca OMV Petrom să oprească proiectul de gaze Neptun Deep din Marea Neagră şi adaugă faptul că societatea de stat Romgaz SA este interesată în continuare să preia o participaţie la acest proiect, în condiţiile în care Exxon Mobil vrea să îşi vândă pachetul său de 50%.
“Nu putem să spunem că dacă acest proiect nu va începe în acest an sau anul viitor nu va mai fi realizat de loc. Acest proiect va fi finalizat”, a explicat ministrul Economiei.