Ministrul Economiei consideră că Gazprom ar trebui să încheie un acord separat cu Tiraspol

(STR / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
17.04.2012

Valeriu Lazăr, Ministrul Economiei din Republica Moldova, consideră că este necesară încheierea unui acord separat între Gazprom şi Tiraspoltransgaz, în contextul separării activelor şi a datoriilor gaziere de pe cele două maluri ale Nistrului, relatează Unimedia.

Subiectul a fost abordat în cadrul unei întâlniri a vicepremierului moldovean cu omologul său rus, Dmitri Rogozin.

Potrivit lui Lazăr, datoriile Transnistriei pentru gazul natural, fără penalităţi, se ridică la peste 2 miliarde de dolari. În acelaşi timp, Valeriu Lazăr a remarcat că MoldovaGaz a achitat integral datoriile companiei din stânga Nistrului pentru anii 2008-2010, iar pentru anul 2011 datoria este de circa 100 de miliarde de dolari.

MoldovaGaz a prelungit contractul cu privire la furnizarea gazelor naturale în Republica Moldova şi tranzitarea gazelor naturale prin teritoriul Republicii Moldova în perioada 2007-2011, până la data de 30 iunie 2012.

Anterior, ministrul Economiei a declarat că în procesul de negocieri cu privire la semnarea unui contract de livrarea a gazelor naturale, trebuie clarificate două întrebări şi anume: cum va funcţiona compania MoldovaGaz în contextul implementării pachetului 2 şi 3 din politica energetică a UE şi cum vor fi asiguraţi cu gaze naturale locuitorii din regiunea transnistreană.

”Nu este normal ca datoriile la gaze să se formează la operatorul naţional MoldovaGaz, iar banii achitaţi de consumatori merg pe contul administraţiei de la Tiraspol”, a menţionat Lazăr.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor