Ministrul de Externe cerşeşte favoruri Chinei. Experţi: În 2017, importurile R. Moldova din China au depăşit exporturile de 27 de ori

Tudor Ulianovschi la întrevederea de la Beijing cu Zhang Yesui 17.09.2018
Tudor Ulianovschi la întrevederea de la Beijing cu Zhang Yesui 17.09.2018 (mfa.gov.md)

Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, în cadrul unei întrevederii de la Beijing cu preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe al Parlamentului chinez, Zhang Yesui, a solicitat, luni, eliminarea completă a taxelor de import pentru vinurile moldoveneşti şi principalele categorii de produse agricole destinate exportului în China.

Potrivit unui comunicat, oficialul moldovean ar fi subliniat importanţa unor negocieri echitabile care ar lua în calcul necesităţile exportatorilor şi furnizorilor economici din Republica Moldova.

La rândul său, Zhang Yesui a apreciat lansarea consultărilor bilaterale privind negocierea unui eventual Acord de liber schimb între R. Moldova şi China reciproc avantajos pentru ambele state, runda a treia desfăşurându-se zilele acestea la Chişinău.

De menţionat că economiştii de la Expert-Grup au ţinut să atenţioneze anterior că în anul 2017 importurile R. Moldova din China au depăşit exporturile către această destinaţie de 27 de ori (505 milioane USD versus 19 milioane USD), iar înrăutăţirea balanţei comerciale cu China a avut un caracter continuu pe parcursul ultimilor ani.

Totodată, experţii au subliniat că în pofida scenariilor optimiste expuse de Ministerul Economiei de la Chişinău, pretinsele beneficii economice ale Acordului de liber schimb cu China vor fi nesemnificative. Acestea nu sunt susţinute de calcule empirice, iar procesul de negociere a Acordului este unul mai curând lacunar.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe