Ministrul de Externe al Taiwanului numeşte Cotidianul Poporului "unealtă comunistă de spălare a creierului"

Ministrul de externe al Taiwanului, Joseph Wu
Ministrul de externe al Taiwanului, Joseph Wu (Getty Images)

Tensiunile dintre Beijing şi Taipei s-au amplificat în ultimele luni, după ce preşedintele chinez Xi Jinping a susţinut un discurs la începutul anului, în care a luat în considerare posibilitatea “reunificării”, provocând reacţia puternică a preşedintei taiwaneze Tsai Ing-wen, care a susţinut o serie de interviuri cu organizaţii media occidentale, avertizând cu privire la pericolul tot mai mare pe care îl reprezintă statul comunist chinez pentru Taiwan, potrivit site-ului de ştiri Zero Hedge.

Partidul Democrat Progresist al lui Tsai, care doar recent a preluat puterea de la partidul istoric dominant Kuomintang şi care în prezent este partidul de guvernământ majoritar, a avertizat cu privire la eforturile Beijingului de a interfera cu alegerile prezidenţiale taiwaneze din ianuarie 2020.

Însă nemulţumirea tot mai mare a Taiwanului s-a manifestat într-o manieră cu adevărat neaşteptată când ministrul de Externe taiwanez, Joseph Wu, a acuzat Cotidianul Poporului, publicaţia oficială a regimului chinez din Beijing, susţinând că este o unealtă comunisă de spălare a creierului şi că “fiţuica” propagandistică e “groaznică”.

Aparent, susţine Zero Hedge, reacţia neaşteptată a lui Wu ar fi fost declanşată de faptul că publicaţia comunistă a postat pe Twitter un mesaj legat de legalizarea de către Taiwan a căsătoriei între persoane de acelaşi sex.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe