Michael Spindelegger: 'Austria are un interes strategic să existe condiţii interne stabile în România' (media)

Ministrul de externe al Austriei, Michael Spindelegger. (Jure Makovec / AFP / GettyImages)
Epoch Times România
18.10.2012

România a devenit un partener strategic pentru Austria în multe privinţe, iar Viena are un interes strategic să existe condiţii interne stabile şi previzibile în ţară, a declarat, la Bucureşti, Michael Spindelegger, vicecancelarul şi ministrul de externe al Austriei, care a avut miercuri o întrevedere bilaterală de lucru cu preşedintele Traian Băsescu, informează joi site-ul austriac 'FriedlNews-Business, Finance&Politics in Central- & Eastern Europe'.

'Relaţiile dintre cele două ţări ale noastre sunt mai strânse şi au mai multe faţete decât oricând înainte - la nivel uman, cultural, politic şi economic. România a devenit un partener strategic pentru noi în multe privinţe; împărtăşim interese comune în ceea ce priveşte securitatea energetică, dezvoltarea regiunii Dunării şi depăşirea crizei economice şi financiare actuale', a declarat Spindelegger după întrevedere.

Pe lângă aspectele economice, discuţiile s-au axat pe teme precum Uniunea Europeană şi evoluţiile din politica internă din România.

'Timp de mulţi ani, Austria a fost unul dintre cei mai mari investitori străini în România; peste 6.000 de companii austriece au afaceri aici. Avem, prin urmare, un interes strategic să existe condiţii interne stabile şi previzibile. Acest lucru include progresul în ceea ce priveşte statul de drept şi reformele sistemului judiciar. România trebuie să rămână un membru de încredere pentru partenerii din UE', a declarat vicecancelarul austriac.

Spindelegger i-a solicitat sprijinul preşedintelui Traian Băsescu în vederea depăşirii problemelor legate de birocraţie şi obstacolele procedurale cu care s-au confruntat uneori companiile austriece în România.

Alte chestiuni de pe agendă au fost subiectele regionale, cooperarea dintre Austria şi România în Consiliul ONU pentru Drepturile Omului şi strategia privind Regiunea Dunării, care se bazează pe o iniţiativă comună a României şi Austriei datând din 2009.

'Strategia UE pentru Regiunea Dunării este o poveste de succes româno-austriacă. Într-o perioadă dificilă din punct de vedere economic este mai important ca oricând să se pună laolaltă interesele, investiţiile şi proiectele planificate în comun în zona Dunării pentru a obţine resursele financiare tot mai reduse şi pentru a folosi cât mai bine potenţialul de creştere economică', a afirmat vicecancelarul austriac.

O reuniune informală a miniştrilor de externe din regiunea Dunării va avea loc la St. Pölten, în Austria Inferioară, la 22 octombrie. Ministrul român de externe, Titus Corlăţean, este aşteptat să reprezinte România la această conferinţă, precizează FriedlNews.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor