Metrorex se pregăteşte de grevă. Guvernul Ponta pus sub acuzare

Protest al sindicaliştilor din transportul public ( Uniunea Sindicatelor libere Metrou), faţă de nerespectarea contractelor colective de muncă. Piaţa Victoriei, Guvernul României, 05.septembrie 2013
Protest al sindicaliştilor din transportul public ( Uniunea Sindicatelor libere Metrou), faţă de nerespectarea contractelor colective de muncă. Piaţa Victoriei, Guvernul României, 05.septembrie 2013 (Epoch Times România)

Sindicaliştii din transporturi şi servicii publice, membri ai Federaţiei "ATU - România", s-au adunat joi în faţa sediului Guvernului pentru a protesta împotriva măsurilor luate de Guvernul Ponta şi au anunţat că la 30 septembrie angajaţii Metrorex vor intra în grevă generală, activitatea de la metrou urmând să fie oprită până în jurul orei 16:00.

Angajaţii de la metrou sunt nemulţumiţi de îngheţarea salariilor şi de condiţiile de muncă de la Metrorex, precum şi de faptul că de la 31 martie angajaţii de la Metrou nu mai au niciun contract colectiv de muncă. La sfârşitul lunii iulie, aceştia au solicitat actualizarea salariilor cu rata inflaţiei şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă existente.

"Este un program comun al federaţiei şi al sindicatului de la metrou, şi după cum aţi văzut în multe acţiuni, solidari cu noi sunt şi cei de la RATB", a declarat Ion Rădoi, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Transporturi, Transloc şi Servicii Publice "ATU - România".

Analiza situaţiei de la Metrorex

În cadrul unui interviu pentru Epoch Times, vicepreşedintele Uniunii Sindicatelor Libere Metrou, Ghiţă Nichifor, face o analiză a situaţiei de la Metrorex în lumina deciziilor guvernanţilor:

”Revendicările noastre sunt modificarea legislaţiei sociale în primul rând şi a legislaţiei aferente acestei legislaţii. Guvernul Boc a dat legea dialogului social 62/2001 şi aşa proastă cum este legea asta, pe care domnul Ponta a zis că o modifică în prima zi de guvernare, nu numai că nu a modificat-o, o aplică mai rău decât fostul premier Boc.

Această lege, printre altele, spune că negocierea colectivă se face o dată pe an, atunci când expiră contractul colectiv de muncă. Această lege mai spune că este oprită, interzisă orice imixtiune a autorităţilor publice în negocierea contractelor colective de muncă. Bun, până aici e bine. Dar apare legea 329/2009 care spune aşa: la societăţile comerciale cu capital de stat, la regiile autonome, contractele colective de muncă se negociază numai după aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli şi numai în limitele şi condiţiile impuse de aceste bugete. Mergând mai departe. Prin legea Bugetului de stat nr. 5/2013 la art. 53 spune că regiile autonome şi societăţile comerciale de stat care primesc subvenţii pentru activitatea de exploatare vor avea un fond de salarii egal cu cel din anul precedent. Deci nouă, pe viaţă, ne-au îngheţat salariile.

Aceste două lucruri evident le dorim modificate. Noi transportăm călători, suntem cea mai bună unitate de transport din România. Transportăm 700.000 de călători zilnic. Păi cum să ne mai facem noi datoria în acelaşi condiţii de siguranţă a circulaţiei pentru publicul călător când nouă ne-a scăzut nivelul de trai în ultimii 5 ani de zile groaznic. Exact legislaţia asta o vrem modificată. Asta la nivel de federaţie.

Din păcate societatea civilă din România este în stare de embrion. Aceştia puţinii care sunt, sunt la Piaţa Universităţii în stradă. Asta e. N-avem conştiinţă din păcate."

La nivelul metroului, noi pe 17 septembrie între orele 4:00 şi 6:00 dimineaţa vom declanşa greva de avertisment de 2 ore, cum spune legea. Dacă tot nu se rezolvă nimic, pe 30 septembrie începând cu 4:00 dimineaţa până la ora 16:00 metroul nu va mai circula. Pentru asta suntem aici. Vrem să nu ajungem la grevă.

Vrem să deservim publicul călător la fel de bine cum l-am deservit în ultimii 34 de ani de când funcţionăm. Suntem singurul metrou din lume care nu a avut niciun accident cu mort sau rănit. Înseamnă că ne-am făcut datoria. Nu mai suntem decât 4.211 salariaţi, atunci eram 6.500. De unde să mai dăm afară? Nu avem de unde. Noi nu vrem decât să muncim, să ne facem treaba, publicul - călătorii să fie mulţumiţi.

Metroul prin hotărârea de guvern de înfiinţare este 70% unitate strategică şi 30% transport de călători. Ordonanţa 109 privind impunerea managementului privat spune clar prin art. 1, alin. (2) că societăţile comerciale de interes de stat trebuie exceptate de la aplicarea acestei ordonanţe. Nu. La metrou ne-au adus manager privat, oameni aduşi din afara metroului care nu au lucrat niciodată în transport şi care sunt puşi să distrugă metroul - îl vor distruge. Vom avea şi noi acelaşi probleme care le-a avut şi Germania şi Marea Britanie şi SUA.

Nu avem încredere în Guvernul Ponta de când a fost instaurat. Din tot ce a promis înainte să fie numit, nu a îndeplinit absolut nimic. Ba din contră. Toate legile antisociale ale lui Boc, pe care Boc le-a dat, dar nu le-a aplicat, el le-a aplicat de parcă erau făcute de el însuşi. Zici că el le-a gândit. Era mai bine cu Boc, era mai bine. Cu Boc ne întâlneam, discutam şi rezolvam problemele.

Din păcate societatea civilă din România este în stare de embrion. Aceştia puţinii care sunt, sunt la Piaţa Universităţii în stradă. Asta e. N-avem conştiinţă din păcate."

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne