Meleşcanu: Nu simt că i-am dezamăgit pe românii din Diaspora la europarlamentare

Teodor Meleşcanu
Teodor Meleşcanu (Epoch Times România)

Fostul ministru de Externe Teodor Meleşcanu, proaspăt ales preşedinte al Senatului cu sprijinul PSD, a declarat că, în ciuda valului puternic de nemulţumiri manifestate de românii din Diaspora cu privire la europarlamentarele din luna mai a acestui an, el nu consideră că i-a dezamăgit pe aceştia, pentru că nu a putut face prea multe pentru a schimba situaţia de la vremea respectivă.

„Cetăţenii români au dreptul să se exprime, eu sunt gata oricând să discut şi să le explic, iar la primele alegeri, singurele modificări pe care le-am putut face au fost câteva elemente tehnice care să permită un vot mai rapid. Nu simt că i-am dezamăgit pe români”, a precizat Meleşcanu, citat de Mediafax.

Fostul ministru de Externe a amintit faptul că în 2014, în timpul alegerilor prezidenţiale, a avut loc o situaţie similară, dar a încercat să se „scoată” afirmând că „Nu m-am ocupat eu organizarea alegerilor, nici anul acesta nu m-am ocupat eu de organizarea alegerilor”.

„Potrivit legii, organizarea alegerilor se face de către Biroul Electoral Central, iar Ministerului Afacerilor Externe îî revine sarcina de a asigura logistic aceste alegeri. În mai, anul acesta, bineînţeles că primul lucru pe care l-am făcut a fost să dublez circumscripţiile electorale, care cu toate astea, s-au dovedit a fi neîncăpătoare, în unele ţări, nu în toate, dar în câteva ţări au fost incidente”, a adăugat Meleşcanu.

Reamintim că în timpul alegerilor pentru Parlamentul European, românii din Diaspora au fost nevoiţi să stea, în multe oraşe, la cozi uriaşe pentru a-şi putea exercita dreptul la vot, iar mulţi dintre ei nici măcar n-au mai ajuns să pună ştampila pe buletinele de vot.