Mediul toxic din China reflectă priorităţile oficialilor

Apele industriale reziduale se varsă în râul Bei Xiaohe, în Beijing, China. Poluarea apei este o problemă gravă de mediu în China şi contribuie la ratele ridicate de cancer.
Apele industriale reziduale se varsă în râul Bei Xiaohe, în Beijing, China. Poluarea apei este o problemă gravă de mediu în China şi contribuie la ratele ridicate de cancer. (Guang Niu / Getty Images)

Într-un sat din provincia Hebei - provincie care înconjoară capitala Chinei, Beijing - sătenii au raportat că apa din fântână are culoarea roşie de mai bine de un deceniu şi suspectează că această culoare nenaturală se datorează scurgerilor de la o fabrică chimică locală. De mulţi ani s-au făcut reclamaţii către autorităţi, dar nu nu s-a obţinut niciun rezultat vizibil, iar sătenii nu au avut nicio altă opţiune decât să utilizeze apa îmbuteliată pentru consum.

Întrebat despre situaţia din satul Xiaozhuzhuang, Deng Lianjun, directorul Biroului de Protecţie a Mediului din judeţul Cangxian, provincia Hebei, a remarcat că fasolea roşie poate schimba culoarea apei în roşu. Potrivit lui Deng, culoarea roşie nu este neapărat o indicaţie a calităţii proaste a apei.

Localnicii au început apoi să-l numească pe Deng "Directorul Fasole Roşie", care a demisionat recent din cauza criticilor primite. Odată cu plecarea sa, au început să iasă la lumină poveşti despre localnici bolnavi de cancer din cauza poluării.

Cotidianul Metropolis Yanzhao, un ziar din provincia Hebei, a raportat la 7 aprilie că rezultatele testelor apei roşii, dintr-o fântână de la o fermă de pui din satul Xiaozhuzhuang, au arătat că acest conţinut de anilină, o substanţă chimică toxică, a depăşit de 73 de ori limita admisă în apa de băut.

La 9 aprilie, publicaţia Ştirile Chinei a raportat că începând cu anul 1996, în satul Xiaozhuzhuang, ce are o populaţie de 800 de persoane, 24 dintre acestea au murit de cancer, iar şase săteni trăiesc cu această boală.

Deşi sătenii au depus plângeri multiple la Ministerul Protecţiei Mediului, răspunsul a fost mereu acelaşi: "Rezultatele testelor de apă sunt în limitele parametrilor normali".

"Acest lucru se întâmplă în provinciile Anhui, Henan, Shandong, Shaanxi şi Shanxi", a declarat pentru Sound of Hope (SOH) Radio, celebrul activist pentru mediu şi drepturile omului, Hu Jia.

"Uneori, există mai multe cazuri într-o singură provincie. Spre exemplu, am fost în linia întâi, în zonele din jurul râului Huaihe [un râu mare din estul Chinei]", a precizat Hu Jia. "Am văzut acei oameni cu cancer esofagian. Există "sate cancer". O mică fabrică poate otrăvi un râu întreg, să nu mai vorbim de poluarea de la diferitele tipuri de întreprinderi mari de stat".

Conform Raportului Anual 2012 publicat în ianuarie de către Registrul Naţional Central de Cancer, creşterea cancerului în China este alarmantă, o persoană este diagnosticată la fiecare şase minute, iar 8.550 de persoane sunt diagnosticate în fiecare zi.

Rata naţională a morţii provocate de cancer este imensă, cu aproximativ 3,5 milioane de cazuri noi şi aproximativ 2,5 milioane de decese provocate de cancer în fiecare an.

"Satele Cancer"

În luna februarie, Ministerul Chinez al Protecţiei Mediului a publicat cel de-al 12-lea plan cincinal pentru Prevenirea şi Controlul Riscurilor Provocate Mediului de Produsele Chimice, care a recunoscut existenţa a ceea ce sunt numite "sate cancer" - locuri unde rata cancerului este extrem de mare şi este legată de poluarea provocată de substanţele chimice toxice.

Un articol al Săptămânalului New Epoch apărut în 2011, "Satele Cancer necunoscute lumii din afară", a debutat cu povestea doamnei Tang Miwan din Malaezia, care s-a alăturat unei echipe medicale trimise să ajute sătenii.

Articolul a dezvăluit amplasarea a 30 de sate cancer din provincia Henan, din centrul Chinei. Străinilor le era interzis să viziteze aceste sate, la intrarea în unele fiind amplasate bariere, iar cei care vizitau erau instruiţi să nu pună întrebări sau să facă fotografii.

Potrivit articolului, apa cu deşeuri chimice era deversată în mod regulat în râurile locale, iar aceşti săteni care au consumat apa grav poluată riscau să fie diagnosticaţi cu cancer. Pe terenurile aride din apropierea râurilor nu creştea nimic, iar sătenii nici nu puteau cultiva terenurile irigate cu apa contaminată; după ce şi-a spălat mâinile cu apă, degetele unei persoane au supurat.

Dezvoltare indiferent de costuri

"Deteriorarea mediului şi a ecosistemului este costul plătit pentru dezvoltarea Chinei", a declarat pentru SOH Gong Shengli, un cercetător de ştiri de pe internet, stabilit în Beijing. "Un raport din 2007 al Băncii Mondiale arată că 750.000 de oameni mor în China în fiecare an din cauza poluării aerului.

"Poluarea este mult mai gravă decât poluarea aerului, astfel încât rezultatul este şi mai alarmant. Poluarea gravă afectează 40% din reţeaua de alimentare cu apă a ţării, iar 55% din apa subterană din 200 de oraşe este poluată. Acest lucru înseamnă că aproximativ 300 de milioane de chinezi nu au acces la apă curată", a declarat Gong.

Potrivit unui articol din 2008 al Jurnalului de Afaceri din China, Fabrica Chimică Julong a poluat satul Dongjin din apropiere, în provincia Jiangsu, fapt ce a dus la moartea a 100 de săteni, într-o perioadă de 5 ani (2001-2006), provocată de cancerul esofagian şi pulmonar.

Un articol din 2006 publicat în Changjiang Times a precizat că pârâul adiacent la satul Diwan, din provincia Hubei, a fost puternic poluat, ceea ce a dus la moartea a peste 100 de săteni din cauza cancerului.

"Oficialii Partidului Comunist Chinez de la toate nivelurile nu se gândesc decât la interesul propriu şi la câştig, chiar şi oficiali din cadrul agenţiilor de mediu. Coeficientul de performanţă al oficialilor a fost strâns legat de rata de creştere a Produsului Intern Brut (PIB), astfel încât oficialii sunt interesaţi doar de veniturile fiscale şi de rata de creştere tot mai mare a PIB-ului şi nu dau nicio atenţie ratei bolilor profesionale sau pierderilor din producţia alimentară", a declarat Hu Jia pentru SOH.

"Priorităţile oficialilor au devenit realizările din politică şi posturile oficiale. Atunci când nu există nicio independenţă judiciară în China, cum se pot aştepta oamenii la o supraveghere [etică] a siguranţei apei, eliminării produselor chimice toxice şi a mediului? Problemele de mediu au devenit acum "cancerul" Chinei, care este incurabil atâta timp cât este strâns legată de priorităţile naţionale", a declarat Hu Jia.