Matteo Renzi, un alt politician care 'vinde gogoşi' sau 'ultima şansă' a Italiei?

Noul preşedinte al consiliului de miniştri italian, Matteo Renzi, este un alt politician care 'vinde gogoşi' sau 'ultima şansă' oferită Italiei pentru a ieşi la liman, pentru a deveni serioasă şi pentru a dezminţi clişeele potrivit cărora nu este decât 'o ţară agreabilă şi frivolă, populată de poeţi, navigatori, cântători la mandolină şi 'gheparzi', în opinia cărora, după cum atestă expresia lui Tomasi di Lampedusa, 'trebuie schimbat totul pentru ca nimic să nu se schimbe''? Această discuţie, care îi preocupă pe cititorii blogului din Le Monde al lui Philippe Ridet, este ecoul celei mai ample dezbateri care se desfăşoară la nivelul întregii Italii.

Discursul de politică generală pronunţat de către şeful guvernului în faţa Senatului, luni, nu a înlăturat toate suspiciunile. Părând să se adreseze mai mult italienilor decât senatorilor aflaţi în faţa sa şi care ascultau al treilea discurs de învestitură în ultimele 25 de luni, după cel al lui Mario Monti şi cel al lui Enrico Letta, Renzi a promis 'o revoluţie imediată şi radicală', fără a detalia mijloacele pe care se bazează pentru a reuşi în acest miracol.

Presa evaluează deja proiectele de reformă anunţate de Renzi la circa 100 de milioane de euro, doar pentru a relansa învăţământul public, a scădea impozitele pe muncă, a crea un fond de garantare pentru întreprinderile mici şi mijlocii şi a rambursa către întreprinderi ceea ce statul le mai datorează, prin intermediul Casei de Asigurări. Aproape 47 de miliarde de euro au fost deja vărsaţi de cele două guverne precedente şi mai lipseşte o sumă aproape la fel.

Întrebat cu privire la posibilele piste de finanţare, Graziano Delrio, mâna dreaptă al premierului, a evocat, duminică, o taxare suplimentară a certificatelor de trezorerie, după care a făcut un pas înapoi. Luni, el a trimis mingea în terenul noului ministru al economiei, Pier Carlo Padoan: 'El va şti ce să facă'.

Cu 20 de ani înaintea lui Matteo Renzi, Silvio Berlusconi a anunţat o 'revoluţie liberală' care se lasă încă aşteptată, aminteşte Philippe Ridet, corespondentul cotidianului Le Monde în Italia. Berlusconi a fost aproape chiar să şi semneze un contract la televiziune, în faţa italienilor, adăugând că, dacă nici măcar o singură reformă dintre cele pe care intenţiona să le demareze nu va fi realizată, el se va retrage din politică. Urmarea este cunoscută. Fostul primar al Florenţei a ţinut aproape acelaşi discurs, explicând că, în caz de eşec, nu va avea niciun 'alibi' şi că greşeala va fi a sa. Un mod de a da de înţeles că nu trebuie să se conteze pe el în ceea ce priveşte 'agăţatul de putere'.

Tocmai pentru că italienilor li s-a promis atât de mult, de data aceasta există dorinţa de a crede în promisiuni, subliniază corespondentul Le Monde. A crede că energia şi tinereţea lui Matteo Renzi sunt cel puţin garanţia unei schimbări care se lasă aşteptată de decenii. Însă voinţa preşedintelui consiliului (de miniştri), stilul său provocator, se lovesc deja de sarcasmul 'castei', care îi reproşează că 'vorbeşte cu mâinile în buzunar, că nu respectă instituţiile, că nu se pliază liturghiei şi ritmului' unei democraţii pe care aceşti aleşi cred că o reprezintă în mod demn.

Duşmanii lui Renzi sunt numeroşi: în primul rând, el însuşi, în condiţiile în care discursurile sale pot părea uneori lipsite de conţinut (după 48 de ore în care acestea se fac auzite dimineaţa, la prânz şi seara, pe toate posturile de televiziune, ticurile sale de comunicare încep să enerveze), apoi cei pe care el i-a îndepărtat fără menajamente, pentru a accede la putere.

La aceasta ar trebui adăugată o bună parte din populaţia italiană, până acum doar curioasă de noul spectacol la care asistă. Comedianţii din peninsula italiană se amuză deja de ambiţia neînfrânată a lui Renzi. La obiectivele de reformă ale acestuia (instituţii, fiscalitate, justiţie şi administraţie publică), ei adaugă: 'să devin cel mai bun atacant al Campionatului Mondial', 'să câştig Festivalul Sanremo' sau 'să merg pe apă'.