Epoch Times România

Măsură fără precedent în România: Primul oraş unde va fi obligatoriu să-ţi acoperi nasul şi gura

Criza coronavirus loveste Romania
Criza coronavirus loveste Romania (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
04.04.2020

Prefectura Galaţi a anunţat că, vineri seară, în cadrul şedinţei Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, a fost luată o măsură importantă pentru protejarea populaţiei în cazul afecţiunilor respiratorii.

Astfel, de luni, 6 aprilie, se impune purtarea mijloacelor de protecţie a gurii şi a nasului în spaţiile publice precum spaţiile comerciale, pieţe, instituţii publice, şantiere etc. Aceste mijloace sunt menite să îi protejeze pe cei din jur, în cazul în care o persoană ar putea fi infectată, dar fără să prezinte simptome.

"Nu este obligatoriu ca aceste mijloace de protecţie să fie măşti medicale. Se pot folosi eşarfe, măşti din pânză sau orice alte tipuri de protecţie care să acopere nasul şi gura. Măsuri similare au fost impuse în Cehia şi Bulgaria, unde nimeni nu iese pe stradă fără acest mijloc de protecţie, în felul acesta fiind redusă posibilitatea de a împrăştia virusul gripal chiar şi în cazul persoanelor care nu prezintă simptomele specifice. Această măsură îi protejează inclusiv pe cei care le aplică, în acest fel protejându-se. De asemenea şi oraşe precum Hong Kong, Seoul, Tokyo au adoptat această măsură, iar Austria a impus-o doar pentru spaţiile publice închise", a transmis Prefectura Galaţi.

Potrivit instituţiei, este cunoscut faptul că virusul Covid-19 se poate transmite prin contact direct, de aceea a fost luată măsura restricţionării ieşirilor în spaţiul public, dar se poate transmite şi indirect, de aceea sunt recomandări în privinţa igienei riguroase şi protejării prin mijloacele de protecţie pentru nas şi gură.

"Totodată, persoanele din conducerea spaţiilor amintite mai sus au obligaţia să se asigure că angajaţii sau vizitatorii pun în aplicare măsura CJSU Galaţi", a mai arătat Prefectura Galaţi.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor