Marius Manole: Guvernul Dăncilă trebuie să cadă. Orice variantă e aproape mai bună decât ce avem acum

Marius Manole
Marius Manole (Facebook)

Actorul Marius Manole, cunoscut pentru implicarea sa în viaţa cetăţii, a anunţat, într-un interviu la Realitatea TV, că merge în Piaţa Victoriei la protestul din 10 august, pentru că "este ultima şansă să scăpăm de ei".

„E dreptul nostru să fim acolo, e ultima noastră şansă. Trebuie să scăpăm de ei, sunt în ţara asta oameni capabili care pot guverna o ţară. Orice variantă e aproape mai bună decât Guvernul care e acum. Nu e posibil să stăm o săptămână la Caracal, până ne gândim de unde să începem”, a declarat artistul.

Marius Manole a precizat, totodată, că nu doreşte să mai aibă de-a face cu Guvernul Dăncilă şi că speră ca la protestul de sâmbătă să nu se repete violenţele din 10 august de anul trecut.

„Guvernul trebuie să cadă. Nu vreau să mai am de-a face cu Guvernul Dăncilă. Ştim că ce se întâmplă în ţară nu e în regulă, stăm în coasta lor. Sper ca anul ăsta să nu se mai întâmple violenţele ce au fost anul trecut, în 10 august 2018. Trebuie să fim în stradă, să se termine cu cazurile Colectiv, Caracal, să aflăm adevărurile”, a afirmat actorul.

Reamintim că, la un an de când Jandarmeria spulbera cu violenţă şi gaze lacrimogene mitingul Diasporei, în Piaţa Victoriei se anunţă un nou protest de mare amploare. În jur de 250.000 de persoane sunt aşteptate la eveniment sau, cel puţin, aşa a notificat organizatorul la Primăria Capitalei. Detalii aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne