Macovei: Mai este vreo îndoială că Toader, călăul justiţiei, face parte din grupul de crimă organizată care conduce România?

Este inacceptabil ca un ministru al Justiţiei să se afunde în minciună ca să îşi construiască argumente pentru a propune revocarea procurorului general. La fel de grav este că îşi adună argumentele de la inculpaţi penali, cum ar fi Darius Vâlcov, susţine Monica Macovei.
Tudorel Toader(Ministrul Justitiei),
Tudorel Toader(Ministrul Justitiei), (Florin Chirila/Epoch Times)
Loredana Diacu
29.08.2018

Indignată că ministrul Justiţiei s-a folosit de minciună pentru a cere evaluarea lui Augustin Lazăr, evaluare care ar putea fi primul pas înspre revocarea acestuia, europarlamentarul Monica Macovei îl acuză pe Tudorel Toader că este un călău al justiţiei care acţionează în interesul politicienilor cu dosare penale.

"Evaluarea Procurorului general este o decizie politică împotriva unei justiţii imparţiale şi funcţionale, iar Toader, călăul justiţiei imparţiale, va merge până la capăt pentru a apăra politicienii cu dosare penale şi pe cei împotriva cărora există plângeri penale, pentru că face parte din grupul lor", susţine fostul ministru al Justiţiei Monica Macovei.

"Când minciunile pe care şi-a construit planul decapitării Parchetului General ies la suprafaţă, Toader atacă în toate direcţiile: astăzi îi acuză şi ameninţă pe membrii Secţiei de procurori a CSM. Adică pe cei care, la propunerea de revocare a procurorului şef DNA, au votat în unanimitate împotriva cererii lui Toader. Acum trebuie compromişi preventiv, înainte de a le trimite o eventuală propunere de revocare a procurorului general. “Greşeala” Secţiei de procurori a CSM este că s-a sesizat imediat după ce Toader a declarat că „Parchetul General s-a îndepărtat progresiv de la rolul de garantare a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti”, considerând că acuzaţiile lui Toader “reprezintă afirmaţii grave la adresa justiţiei din România”, mai arată europarlamentarul.

Monica Macovei mai reaminteşte că Tudorel Toader a minţit când a spus că nu ştia de existenţa unui protocol PG-SRI din 2016 pentru ca apoi, după ce Procurorul general i-a amintit că i l-a trimis din luna martie, Toader să susţină că nu înţelege de ce i l-a trimis, că nu avea ce face cu el cât timp este document secret.

"Este inacceptabil ca un ministru al Justiţiei să se afunde în minciună ca să îşi construiască argumente pentru a propune revocarea procurorului general. La fel de grav este că îşi adună argumentele de la inculpaţi penali, cum ar fi Vâlcov din Guvernul condus de condamnatul Dragnea.

În acest anturaj penal, Toader apără politicienii cu dosare penale şi politicienii care au dat ordine ca protestul paşnic din 10 august 2018 să fie reprimat în forţă. Şi oricât ar încerca să nege Toader, toate acţiunile sale din aceste zile sunt presiuni asupra magistraţilor pentru a opri anchetarea violenţelor jandarmeriei şi a forţelor speciale de la protestul din 10 august 2018, la dosar fiind depuse peste 700 de plângeri. Miza este ca ancheta să nu ajungă la cei care au dat ordinele de intervenţie violentă împotriva oamenilor paşnici, politicieni aflaţi în Guvernul controlat de condamnatul Dragnea şi aflaţi în subordinea condamnatului Dragnea la partid.

Mai este vreo îndoială că Toader face parte din grupul de crimă organizată care conduce România?", concluzionează Macovei.

Reamintim că ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat evaluarea lui Augustin Lazăr după ce Darius Vâlcov, consilierul condamnat la închisoare al Vioricăi Dăncilă a publicat pe contul său de Facebook un protocol încheiat în 2016 între SRI şi Parchetul General, protocol pe care Vâlcov susţine că l-a găsit în prag. Ulterior, SRI a precizat că protocolul a fost revocat la o lună de la semnarea acestuia, ceea ce nu l-a împiedicat pe Dragnea să ceară Inspecţiei Judiciare să se autosesizeze iar pe Tudorel Toader să anunţe evaluarea Procurorului General pe motiv că ar fi ascuns existenţa protocolului.

Augustin Lazăr a ieşit însă public şi a prezentat corespondenţa din care reiese că Toader fusese informat despre protocol.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor