Luna-Vârgoluna

Fenomenul de Super Luna, 19 martie 2011. Priveliste din Madrid, Spania
Fenomenul de Super Luna, 19 martie 2011. Priveliste din Madrid, Spania (BRUNO FAHY / AFP / Getty Images)

Până la apariţia celor doi Gemeni Divini, Apollon şi Diana, în Dacia, Luna fusese considerată (semi)zeu, fiind de genul masculin, iar preoţii ei erau bărbaţi. Chiar şi după plecarea Gemenilor Cereşti, tracii din Asia Mică au divinizat Luna ca pe un (semi)zeu, nu ca pe o (semi)zeiţă, şi o/îl numeau MEN. Şi astăzi, în limbile germanice, Luna este de genul masculin, iar Soarele de genul feminin. O amintire a statutului de zeu al Lunii s-a păstrat până astăzi în mitofolclorul nostru, unde Lunii, în faza ei crescândă, i se spune Crai Nou.

În unele legende româneşti, se spune că Soarele a luminat singur vreme de şapte ani; Lună nu era încă, şi noaptea era un întuneric de nepătruns. Diavolul l-a rugat pe Domnul Cerului să fie şi noaptea lumină, ca să vadă ce fac oamenii. Atunci, Cel de Sus l-a trimis după piatră scumpă, cremene şi argint. Dracul a adus ce i s-a poruncit, dar Creatorul nu vroia nici acum să lucreze de faţă cu Necuratul, aşa că l-a trimis să facă iadul.

Când s-a văzut singur, Cel de Sus a scăpărat o dată din cremene cu piatra preţioasă şi atunci a ţâşnit Luna, care era o fecioară. Tatăl Ceresc i-a făcut fiicei lui o potecă de argint, străjuită de pomi, şi i-a spus să se ducă pe acea cărare până ce va ajunge la palatul Soarelui, căci e sora acestuia, şi să lumineze când se va întoarce el acasă şi se va odihni.

Luna a ajuns şi a intrat în palat, unde Maica Precista a primit-o foarte frumos. Iar după ce s-a odihnit bine, fata a pornit să-şi facă lucrul orânduit ei. S-a înveşmântat în haină de argint şi, urcându-se în carul ei tras de şapte cai albi, a pornit-o în urma Soarelui. Deodată, ea a apărut în văzduh. Oamenii nu ştiau ce e cu lumina aceea albă, care se revărsase pe negândite pe pământ, noaptea, şi intrase în casele lor. Dar, bineînţeles, s-au bucurat foarte mult şi l-au preamărit pe Împăratul Cerului.

Luna e ca omul: la început e mică, subţirică, aşa cum e şi pruncul; apoi creşte, şi aripile i se întind împrejur şi e rotundă ca un ban; acum e ca omul în floarea vieţii. De aici începe să îmbătrânească şi se face tot mai mică, iar aripile i se taie. Şi pe urmă moare – dispărând de pe cer – aşa cum se stinge şi viaţa omului. Şi, precum era şi credinţa geto-dacilor în renaşterea omului, aşa şi Luna se naşte din nou.

Luna este o fecioară nespus de frumoasă şi a fost numită Ileana Cosânzeana, dar e foarte orgolioasă şi rece, după ce a avut o dragoste nedorită de la fratele ei, Soarele. Este îmbrăcată numai în alb. Aripile îi sunt din piatră scumpă şi din argint curat. Carul ei este tot de argint şi e tras de şapte cai albi.

Se spune că uneori carul Lunii e tras de şapte draci, pentru că Luna, fiind rece, se mai răcoresc şi ei de dogoarea iadului. Fiindcă Luna a fost nefericită în dragoste, îndrăgostiţii în calea cărora se pun mari piedici o iau ca martoră şi tot ei i se plâng. Tot pe ea o invocă şi fetele dornice să le vină ursitul:

Lună, Lună,

Vârgolună,

Tu eşti mândră şi frumoasă,

Tu eşti a nopţii crăiasă.

Tu cal ai,

Dar frâu nu ai;

Na-ţi ţie brâul meu,

Şi fă frâu calului tău,

Să mergi după ursitul meu!

De a fi de-aci din sat,

De-a fi din celălalt sat,

De-a fi din al treilea sat

Sau dintr-al nouălea sat,

Nu-i da stare

Şi-alinare,

El să nu poată dormi,

Să nu poată odihni,

Pân’ la mine n-a veni!

Acest superb supranume al Lunii, Vârgolună, este compus din Vârgă şi Lună. În româna arhaică, Vârgă însemna şi ”Fecioară” şi ”Curată” şi ”Deplină” (cf. latin. virgo ”fecioară; femeie tânără”; rom. pârgă), aşa că, în descântecul de mai la deal, cu siguranţă, fata care îşi aşteaptă ursitul se adresează Lunii Pline.

Iată şi câteva proverbe şi zicători româneşti cu privire la Lună: O singură Lună luminează întreaga lume; Parcă e picat din Lună; Lasă să te vorbească de rău, căci pe Lună n-o sperie câinii!; Cioara vrea să cânte ca un cuc, piticul vrea să pună mâna pe Lună; A apuca Luna cu mâna şi Soarele cu picioarele. Cea mai populară ghicitoare românească despre Lună, totodată şi cea mai poetică, este următoarea:

Bulgăraş de aur,

Cu coarne de taur.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Cultură