Lovitură de teatru: Dăncilă anunţă că trimite a treia propunere de comisar european la Bruxelles. Cine este noul candidat

Viorica Dancila
Viorica Dancila (Epoch Times România)

Saga comisarului european continuă: Premierul demis Viorica Dăncilă a confirmat, marţi, că va trimite o scrisoare la Bruxelles cu o nouă nominalizare din partea PSD, a treia la număr, respectiv fostul ministru Victor Negrescu.

Aflată în turneu electoral în judeţul Cluj, candidata PSD la preşedinţie a fost întrebată dacă informaţiile potrivit cărora Victor Negrescu ar fi propunerea Guvernului pentru funcţia de comisar european, sunt reale.

„Da, este o variantă domnul Negrescu, având în vedere experienţa de care se bucură: a fost europarlamentar, a fost ministru pentru Afaceri Europene, deci îl recomandă experienţa pe care o are pentru funcţia de comisar european”, a replicat Viorica Dăncilă.

Întrebată ce îl mai recomandă pe Negrescu pentru funcţia de comisar european, Dăncilă a răspuns că "scrisoarea pe care Guvernul Dăncilă o trimite la Bruxelles" îl mai recomandă.

„Probabil închei şi acele informaţii apărute în spaţiul public că de fapt e locul păstrat pentru Viorica Dăncilă. Din start am spus că nu îmi abandonez echipa, voi fi alături de colegii mei, sunt preşedintele PSD şi candidatul la prezidenţiale”, a conchis şefa social-democraţilor.

Declaraţia premierului demis vine în contextul în care atât preşedintele Klaus Iohannis, cât şi premierul desemnat Ludovic Orban i-au solicitat să nu se mai implice în această direcţie, având în vedere că Guvernul a fost demis prin moţiunea de cenzură, urmând ca liberalii să facă o nouă propunere odată ce noul Executiv va fi învestit.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne