Listarea cu succes la Bursa de Valori din Varşovia, printre priorităţile pe termen scurt la FP

Managerul de Fond al Fondului Proprietatea (FP), Greg Konieczny, a declarat că, pe termen scurt, priorităţile în ceea ce priveşte Fondul sunt realizarea celui de-al doilea program de răscumpărare al acţiunilor proprii şi listarea cu succes la Bursa de Valori din Varşovia.

Totodată, pe termen mediu şi lung va fi continuată încurajarea activă a autorităţilor şi a conducerilor companiilor să implementeze planurile de introducere a managementului profesionist în companiile de stat.

"Priorităţile noastre pe termen scurt continuă să fie realizarea celui de-al doilea program de răscumpărare al acţiunilor proprii şi listarea cu succes la Bursa de Valori din Varşovia (BVV). Pe termen mediu şi lung, vom continua să încurajăm activ autorităţile şi conducerile companiilor să implementeze planurile de introducere a managementului profesionist în companiile de stat. Cu privire la planul de privatizări al României, sperăm, desigur, ca în prima jumătate a anului 2013 să se desfăşoare câteva oferte publice iniţiale importante, fapt care ar transmite un semnal pozitiv pieţei", a precizat Greg Konieczny, într-un comunicat de presă.

Franklin Templeton Investment Management Limited aniversează doi ani de la preluarea mandatului de manager de investiţii şi administrator unic al Fondul Proprietatea.

"De când am început să administrăm Fondul, în urmă cu doi ani, având în vedere deţinerile din portofoliu pe care le-am moştenit, am demarat, inevitabil, un proces de transformare a modului în care sunt conduse companiile de stat. Acest proces nu a fost lipsit de greutăţi, dar am făcut mari progrese în aducerea pe agenda publică a unor subiecte importante, cum ar fi guvernanţa corporativă, privatizările prin listarea la bursă şi managementul profesionist. Cu ajutorul Guvernului, al autorităţilor de reglementare a pieţei şi al comunităţii de investiţii, ne aşteptăm cu siguranţă ca, în viitorul apropiat, aceste obiective să fie realizate deplin, deoarece sunt decisive pentru atingerea potenţialului companiilor de stat din România, inclusiv al celor din portofoliul Fondului", a mai spus Konieczny.

La rândul său, preşedintele executiv al Templeton Emerging Markets Group, Mark Mobius, a declarat că succesul Fondului depinde într-o mare măsură de reforma companiilor de stat.

"Aşteptăm cu interes accelerarea programului de listari la bursă al Guvernului şi implementarea managementului profesionist, care ar trebui să contribuie la creşterea performanţelor acestor companii. Ne păstrăm neschimbat angajamentul de a realiza listarea secundară la Bursa de Valori din Varşovia, aprobată de acţionari în data de 27 iunie 2012. O listare secundară ar fi un important pas înainte în direcţia creşterii vizibilităţii în Europa de Est a unor companii româneşti foarte eficiente şi bine conduse. Credem cu tărie că succesul Fondului se va reflecta pozitiv asupra atractivităţii României ca destinaţie de investiţii pentru comunitatea internaţională", a menţionat Mobius.

Lansat în decembrie 2005, Fondul Proprietatea a fost creat pentru despăgubirea cetăţenilor români ale căror proprietăţi au fost confiscate de fostul regim comunist. În urma licitaţiei internaţionale anunţate în decembrie 2008, Franklin Templeton Investments a preluat oficial rolul de manager de investiţii şi administrator unic al Fondului pe 29 septembrie 2010.

Fondul este o companie de investiţii de tip închis, iar obiectivul său investiţional este aprecierea pe termen lung a capitalului prin investiţii în principal în acţiuni româneşti.

Franklin Templeton şi-a stabilit un birou în Bucureşti în mai 2010, cu o echipă de 27 de angajaţi, incluzând 6 specialişti locali în investiţii sprijiniţi de cei peste 40 de manageri de portofolii şi analişti din cadrul echipei lărgite a Templeton Emerging Markets.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Economie