Lift cu şase persoane se prăbuşeşte în gol la Ministerul Muncii

Lift
Lift (briliant.org)
Ana Ion
15.07.2016

Un lift în care se aflau şase persoane s-a prăbuşit în gol, vineri, la sediul Ministerului Muncii. Din fericire, niciunul dintre ocupanţii liftului nu a fost rănit.relatează stiripesurse.ro.

Potrivit sursei citate, ascensorul a căzut de la parter la subsol însă frânele de avarie au funcţionat astfel încât căderea accelerată a fost atenuată iar cei aflaţi în ascensor au scăpat teferi.

Un echipaj SMURD s-a deplasat la faţa locului pentru a acorda ajutor pasagerilor din lift. Ministerul Muncii funcţionează într-un imobil foarte vechi, mai arata sursa citată.

"Astăzi, în jurul orei 10.00, 6 persoane au rămas blocate în lift din cauza unei defecţiuni tehnice. Conform protocolului în astfel de situaţii, reprezentanţii Ministerului Muncii au solicitat intervenţia echipei tehnice care asigură service-ul acestuia şi a unui echipaj SMURD.

În mai puţin de 30 minute, cele 6 persoane au fost scoase din cabina liftului, niciuna dintre ele neavând nevoie de asistenţă medicală", precizează Miniusterul Muncii, citat de B1 TV.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor