Lider ALDE cere demisia lui Tăriceanu: A vrut alianţă cu Băsescu dar a fost refuzat. Are uşile închise cam peste tot

Andrei Gerea
Andrei Gerea (Epoch Times România)

Deputatul ALDE Andrei Gerea a confirmat, vineri, într-o intervenţie telefonică la Digi24, că a cerut pentru a doua oară demisia şefului său de partid, Călin Popescu Tăriceanu, căruia îi reproşează că „nu mai e capabil să tragă după el partidul”. Mai mult, Gerea susţine că Tăriceanu a încercat să negocieze şi cu PMP şi cu Pro România „doar-doar o ieşi ceva”, însă are „uşile închise cam peste tot”.

„Este încă un exemplu că dl Tăriceanu nu se mai bucură de credibilitate nici măcar în faţa unor parteneri politici. Astfel de încercări care denotă disperare, în mod evident nu fac bine partidului. O astfel de oscilare din stânga în dreapta, doar-doar o ieşi ceva, în mod clar lasă un semnal extrem de negativ pentru un partid. La fel, electoratul nu ne mai înţelege, nu are cum să ne mai perceapă”, a declarat Andrei Gerea la postul citat.

Liderul ALDE a adăugat că i-a propus lui Tăriceanu „un proiect propriu, acum ceva timp, nu doar eu, împreună cu vechi colaboratori ai domniei sale, cu oameni care s-au bucurat de încrederea sa”.

„Din păcate am fost refuzaţi şi asta pentru mine e de neînţeles. Adică, în loc să vii cu un proiect şi să înţelegi totodată semnalele date de electorat, să te uiţi dacă vrei şi la alţii, care au trecut prin probleme similare, şi să refuzi să iei cea mai mică măsură este pentru mine de neînţeles”, şi-a exprimat deputatul ALDE nemulţumirea faţă de refuzul lui Tăriceanu.

„Faptul că oscilează şi arată foarte clar că nu are nici cea mai mică idee despre viitorul politic al acestui partid, faptul că are în mod clar uşile închise cam peste tot pe unde se duce, asta înseamnă că nu mai e capabil să tragă după el partidul, lucru pe care i l-am spus şi în discuţiile avute”, a continuat Gerea.

Întrebat de ce crede că şi-ar fi dorit Tăriceanu o alianţă cu Traian Băsescu, deputatul ALDE a replicat: „Pentru simplul motiv că vede şi el că ALDE are probleme în a atinge pragul electoral şi atunci încearcă prin diverse alianţe de genul acesta, să ajungă acolo”.