Liberalii, şedinţă cu peste 100 de persoane pe timp de pandemie. Fără măşti: "E greu la 40 de grade"

Sedinta PNL
Sedinta PNL (Captura Video)

Peste 100 de liberali au participat, duminică, la Iaşi, la o şedinţă în cadrul căreia au validat candidatura lui Mihai Chirica la Primăria Iaşi. Deşi suntem încă în plină pandemie iar medicii şi politicienii - inclusiv Ludovic Orban - trag semnale peste semnale de alarmă cu privire la faptul că numărul de infectări e în creştere, întrunirea a avut loc în cortul unui restaurant iar unii participanţii nu au purtat măşti şi distanţa minimă nu prea s-ar fi respectat.

Conform imaginilor făcute publice de 7IAŞI, la întrunire au luat parte şi doi membri ai Guvernului, respectiv ministrul Mediului Costel Alexe şi secretarul de stat de la Cultură, Liviu Brătescu. Sursa citată mai relatează că restaurantul care a găzduit întrunirea şi care nu a respectat legislaţia aparţine lui Dragoş Samoilă, om de afaceri apropiat de şefii PNL şi abonat la contracte de sute de mii de euro la Primăria Iaşi.

Reacţia PNL

Ministrul Mediului, Costel Alexe, care este şi lider al PNL Iaşi a declarat pentru News.ro că în cadrul reuniunii distanţarea socială a fost respectată.

“Este un cort cu 500 de locuri, noi am fost 100, deci s-a respectat distanţarea socială. În ceea ce priveşte măştile, e greu să ai mască la 40 de grade. Mulţi au ţinut discursuri, nu poţi vorbi cu mască pe faţă pe o asemenea căldură“, a spus liderul PNL Iaşi, Costel Alexe.

La rândul său, întrebat luni despre reuniunea PNL Iaşi, premierul Orban a susţinut că aceasta a avut loc la o locaţie în aer liber. "Eu nu am participat la acea întrunire, o să verific şi când o să văd circumstanţele vom lua decizii", a afirmat Orban, citat de Hotnews.

Vă invităm să urmăriţi şi materialul video.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne