Libanul se apropie de China, încercând să pună capăt crizei economice

Beijing, Marea Sală a Poporului din China, locul unde se desfăşoară de obicei plenarele celui mai autoritar regim al lumii
Beijing, Marea Sală a Poporului din China, locul unde se desfăşoară de obicei plenarele celui mai autoritar regim al lumii (Feng Li/Getty Images)

Libanul se îndreaptă spre est pentru sprijin economic după lipsa progresului în discuţiile cu statele occidentale şi arabe.

Potrivit Associated Press, Libanul încearcă să asigure investiţii din China, diminuând în acelaşi timp şansele de a obţine sprijin din partea Occidentului şi a statelor arabe pentru a depăşi criza financiară.

AP arată, într-un material publicat miercuri, că Libanul, care a fost mult timp o zonă de competiţie între Iran şi Arabia Saudită, se află acum între China şi Occident, după ce noul guvern Hassan Diab caută sprijin de la Partidul Comunist Chinez.

AP a menţionat că Diab l-a primit pe ambasadorul chinez în Liban, Wang Qijian, la începutul acestei luni, iar după aceea ministrul libanez al Industriei, Imad Hoballah, a fost instruit să studieze oportunităţile de cooperare cu regimul de la Beijing.

Potrivit AP:

Aflat într-o criză economică gravă, având şanse mici ca ţările arabe occidentale sau bogate în petrol să ofere asistenţă fără reforme substanţiale, guvernul libanez, lipsit de lichidităţi, caută ajutor spre est, în speranţa de a-şi asigura investiţii din China care ar putea ajuta economia.

Dar ajutorul de la Beijing riscă să îndepărteze Statele Unite, care au sugerat că o astfel de evoluţie ar putea avea consecinţe asupra legăturilor dintre Liban şi SUA.

"Ne-am îndreptat foarte serios spre China, dar nu întoarcem spatele Occidentului ... trecem prin circumstanţe excepţionale şi îi salutăm pe toţi cei care intenţionează să ne ajute", a declarat un oficial ministerial cu condiţia anonimatului, citat de AP.

Oficialul a subliniat că Beijingul şi-a propus să contribuie la stoparea crizei energetice din Liban prin intermediul companiilor sale guvernamentale, subliniind că guvernul de la Beirut studiază în prezent această propunere.

Funcţionarul economic Hassan Muqalled, a dat asigurări agenţiei că Beijingul a oferit, de asemenea, crearea unei reţele de centrale electrice şi un tunel care leagă Beirutul şi Valea Beqaa, precum şi o cale ferată de-a lungul coastei Libanului.

Auqalleh, care a vizitat China de mai multe ori în 2018 şi 2019, a estimat valoarea proiectelor propuse de Beijing la 12,5 miliarde USD.

China comunistă foloseşte investiţiile în infrastructură ca o rampă de lansare a soft-powerului său. Numeroşi analişti au atras atenţia asupra cazului multor ţări din America Latină şi chiar din Europa, prinse în proiecte de infrastructură executate de China, care au ajuns să nu poată plăti împrumuturile contractate, devenind victime ale programului de control cu ajutorul împrumuturilor - aşa numitul "debt trap diplomacy".

De asemenea, raportul AP a sugerat că portul libanez Tripoli, extins în ultimii ani, poate deveni un punct important în proiectul chinezesc „Drumul mătăsii”.

Ambasadorul american în Liban, Dorothy Shea, a avertizat guvernul libanez asupra primejdiei apropierii de Beijing, spunând că alinierea către Est nu va rezolva toate problemele ţării şi subliniind că această apropiere ar putea avea loc în detrimentul prosperităţii, stabilităţii şi sustenabilităţii financiare a Libanului pe termen lung.