Lecţii de comunicare pentru funcţionarii Fiscului, cu bani de la UE

(photos.com)
Epoch Times România
05.10.2012

Angajaţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) vor lua parte la cursuri pentru a învăţa cum trebuie să li se adreseze contribuabililor şi ce anume să le răspundă acestora. Programul pregătitor va costa aproximativ 130.000 de euro şi se va derula prin intermediul fondurilor europene.

Un număr de 300 de angajaţi ai ANAF vor lua parte la aceste cursurile de instruire, programul fiind dispus pe trei direcţii: comunicare externă, comunicare de criză şi relaţii publice, informează RTV.

Programul a fost implementat după ce un studiu al Asociaţiei pentru Reformarea Sistemului de Impozite şi Taxe a scos la iveală faptul că trei sferturi dintre funcţionarii ANAF nu sunt în stare nici să dea răspunsuri corecte şi nici să dea informaţii exacte atunci când contribuabilii apelează la ei.

Reprezentanţii asociaţiei au contactat angajaţi din 47 de administraţii fiscale pentru a întreba, din partea unei companii, ce sume trebuie să reţină şi unde să le achite pentru drepturile de autor plătite unei persoane fizice rezidente în Germania.

Rezultatele publicate ale răspunsurilor acestora a relevat că reprezentanţii a 23 de administraţii fiscale nu au oferit niciun răspuns, opt au răspuns "Citiţi legea", cinci au dat răspunsuri greşite şi doar 11 dintre aceştia au dat răspunsul corect.

Funcţionari din Piteşti, Slobozia, Alba-Iulia, Focşani şi Vaslui au fost cei mai amabili şi profesionişti în soluţionarea chestiunii respective.

Studiul a evidenţiat că atunci când răspund la telefon funcţionarii publici nu se prezintă folosind numele lor şi al instituţiei, iar unii dintre ei sunt retincenţi să acorde informaţii unui contribuabil din alt judeţ sau altă localitate.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor