La vremuri noi, tot ei. Sindile devine numărul 2 în Jandarmerie. Ce fac restul celor acuzaţi de represiunea din 10 August?
alte articole
Cei care se întrebau unde va merge Ionuţ Sindile, dat jos luni de la şefia Jandarmeriei Române, au acum un răspuns. Sindile, ofiţer pus sub acuzare în dosarul reprimării protestatarilor paşnici la mitingul Diasporei din 10 august, n-a fost tras pe linie moartă sau dus la cine ştie ce batalion obscur ci a devenit adjunctul noului şef al Jandarmeriei, Constantin Florea.
Informaţia ne parvine direct de pe site-ul Jandarmeriei, de unde reiese că Sindile este practic, la ora actuală, numărul doi în Jandarmerie.
Mai amintim în context că, nu mai demult de ieri, un alt personaj implicat în dosarul Jandarmeriadei, celebrul Sebastian Cucoş, a fost renumit ieri şef al Jandarmeriei Bucureşti. Pe 10 august 2018, Cucoş era şeful Jandarmeriei Române.
Cel de-al treilea greu din Jandarmerie pus sub acuzare în dosarul preluat acum de DIICOT, maiorul Laurenţiu Cazan, ar urma să fie adjunctul lui Cucoş. Deci, practic, cei consideraţi responsabili de faptul că zeci de mii de oameni au fost gazaţi şi bruscaţi pe 10 august au tot fost rotiţi pe posturi între ei.
Iar pentru cei care se întrebă ce face celebra Fantomă Albă, respectiv maiorul Paraschiv, acesta conduce în continuare, bine mersi, Brigada specială a Jandarmeriei "Vlad Ţepeş".