Kremlinul caută un premier pentru Ucraina

Epoch Times România
22.06.2012

Relaţiile dintre Rusia şi Ucraina în domeniul gazifer s-au deteriorat brusc, cu câteva zile înainte de întrevederea dintre premierii Nikolai Azarov şi Dmitri Medvedev, fixată pentru 27 iunie, la Doneţk. Deocamdată, părţile au făcut schimb de declaraţii ultimative, însă deja la mijlocul lui iulie, atunci când va avea loc întrevederea dintre preşedinţii Ianukovici şi Putin, situaţia s-ar putea schimba. Experţi de la Kiev sunt de părere că Ianukovici ar putea fi nevoit să numească în funcţia de premier un politician considerat de Moscova ca fiind 'conciliant'. În acest context, se face auzit numele lui Viktor Medvedciuk, scrie cotidianul rus Nezavisimaia Gazeta.

Medvedciuk a condus Administraţia Kucima în perioada 2002-2005. După revoluţia portocalie el s-a retras câţiva ani în umbră, în schimb soţia sa, Oksana Marcenko, a devenit în acest răstimp vedetă de televiziune. Din martie anul acesta, Medvedciuk şi-a anunţat revenirea în politică, în calitate de lider al mişcării 'Alegerea ucraineană'. Semnificativ este că pe afişe fotografia lui Medvedciuk apare pe fondul tricolorului rus. Fosta 'eminenţă cenuşie' a lui Kucima comentează la televiziune evenimentele importante, fără a se plasa clar de partea puterii sau opoziţiei.

Miercuri seara politicianul a acordat un interviu postului de televiziune rus NTV. În eter s-a făcut auzită în premieră o informaţie care până acum a circulat prin Ucraina la nivel de zvon: Putin este naşul de botez al uneia dintre fiicele lui Medvedciuk. În pofida faptului că în interviu Medvedciuk nu a intrat în detalii despre viaţa sa de familie, analiştii de la Kiev opinează că doar relaţiile neoficiale ale lui Medvedciuk i-ar permite lui Ianukovici să soluţioneze complicatele probleme cu Rusia.

Pentru Ucraina, principala problemă este reducerea preţului pentru gazul rusesc, subliniază Nezavisimaia Gazeta. Cu câteva săptămâni în urmă, Nikolai Azarov declara că partea rusă este gata să ia în calcul argumentele ucrainene şi să se gândească la variante pentru reducerea preţului. Însă, cu o săptămână înainte de negocierile de la Doneţk cele două părţi au trecut din nou la atacuri: guvernul ucrainean a aprobat un buget care prevede o reducere a importurilor de gaz până la 27 de miliarde de metri cubi, precizând înainte de aceasta că Ucraina nu poate cumpăra mai mult la o formulă de calcul atât de inechitabilă, semnată de Iulia Timoşenko în 2009. În aceeaşi zi, preşedintele Gazprom, Aleksei Miller, a anunţat că negocieri pe marginea reducerii de preţ nu se desfăşoară, ci doar consultaţii. Totodată, Miller a amintit că, potrivit contractului în vigoare, Ucraina este obligată să cumpere cel puţin 40 de miliarde de metri cubi.

Încă în aprilie, deputatul de opoziţie Iuri Karmazin opina că partea rusă îl va obliga pe liderul ucrainean să-l demită pe premierul Azarov şi să-l numească în locul lui pe Medvedciuk. 'Prin reducerea de preţ la gaz, puterea va arăta că înregistrează mari succese. În caz contrar, către finalul alegerilor va avea loc o prăbuşire a grivnei şi nu va fi exclus falimentul. Pentru a salva ţara de acest scenariu şi a se menţine la putere, ar putea avea loc un schimb: postul de premier în locul gazului ieftin', explica deputatul.

Astăzi, experţii de la Kiev consideră că situaţia ar putea escalada mai repede, în apropiere de reuniunea din iulie a preşedinţilor. Din declaraţiile lui Medvedciuk este evident că noua linie politică a Ucrainei ar coincide cu poziţia conducerii ruse. În această situaţie, Ianukovici nu are de ales. Potrivit analistului Vitali Bala, în prezent liderul ucrainean se află în izolare politică externă şi, deschizând uşa în faţa Rusiei, Kievul ar putea miza şi pe o îmblânzire a poziţiei Occidentului.

Expertul Konstantin Dikan opinează că linia lui Medvedciuk este avantajoasă pentru Rusia, însă îşi exprimă dubiile în legătură cu faptul că Ianukovici va putea numi în funcţia de premier un politician care nu este membru al Partidului Regiunilor, deoarece acest lucru ar duce la devieri în anturajul preşedintelui ucrainean şi ar stârni nedumerire din partea alegătorilor, pentru care Ianukovici rămâne imaginea Partidului Regiunilor. Cu toate acestea, Bala este de părere că anturajul preşedintelui ucrainean este deja neunitar, iar şeful statului ar trebui să se gândească la viitorul politic.

De altfel, în mod neoficial unii experţi afirmă că numirea lui Medvedciuk ar putea anula planurile lui Ianukovici, deoarece preşedintele ar putea avea un puternic contracandidat în alegerile din 2015.

Cu toate acestea, directorul Centrului pentru studii de politologie şi conflictologie, Mihail Pogrebinski, consideră nesustenabilă şi ridicolă această versiune, la fel ca zvonurile privind numirea lui Medvedciuk în funcţia de premier. 'Cum ar putea Ianukovici să numească în funcţia de premier o persoană care îl critică dur pe Ianukovici? Însă, chiar dacă o asemenea propunere ar avea loc, cred că Medvedciuk ar refuza-o', a declarat expertul pentru Nezavisimaia Gazeta.

În ceea ce-l priveşte, Medvedciuk a explicat în interviul pentru NTV că doreşte să le demonstreze politicienilor că în Ucraina există oameni care nu sunt de acord cu deciziile puterii şi că de opinia acestor oameni s-ar putea ţine cont în politică. În acest sens, politicianul a invocat următoarea contradicţie: echipa lui Ianukovici proclamă orientarea categorică a politicii externe către integrarea europeană, poziţia fiind împărtăşită şi de opoziţia ucraineană, pe care Medvedciuk a catalogat-o drept 'ajutor provizoriu al puterii'. În acelaşi timp, majoritatea ucrainenilor ar fi orientaţi spre aderarea Ucrainei la Uniunea Vamală şi Uniunea Economică Euroasiatică: politivit politicianului, în iunie un asemenea punct de vedere era împărtăşit de 55 la sută dintre ucraineni, contra 32 la sută câţi ar sprijini integrarea europeană.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor