Khamenei: Iranul va “rupe în bucăţi” acordul nuclear dacă SUA se retrage din el

Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, ameninţă că va “rupe în bucăţi” acordul nuclear semnat între Teheran şi marile puteri dacă SUA renunţă la acord.
Liderul Suprem al Iranului, Ayatollahul Ali Khamenei.
Liderul Suprem al Iranului, Ayatollahul Ali Khamenei. (Getty Images)

Khamenei, cea mai înaltă autoritate a Iranului, a declarat miercuri că Teheranul va respecta acordul nuclear semnat în 2015 cât timp ceilalţi semnatari vor face acelaşi lucru.

Comentariile sale au fost făcute în Teheran la câteva zile după ce preşedintele american Donald Trump a anunţat că nu va certifica faptul că Iranul respectă acordul şi a avertizat că în final ar putea suspenda participarea ţării sale în acord.

Trump a acuzat Teheranul că a încălcat “spiritul” acordului, parţial prin testele sale continue de rachete balistice, şi a precizat că va cere Congresului SUA să consolideze legislaţia americană pentru a aplica presiuni suplimentare asupra Iranului.

Anunţul lui Trump a generat tensiuni între Washington şi celelalte părţi semnatare ale acordului, precum şi cu Uniunea Europeană, toţi manifestându-şi suportul pentru acord.

Khamenei a lăudat suportul Europei dar a precizat că nu este suficient, susţinând: “Europa trebuie să se opună măsurilor practice [adoptate] de America”.

Conform acordului nuclear, Teheranul a acceptat să îşi restricţioneze activităţile nucleare în schimbul ridicării majorităţii sancţiunilor internaţionale ce i-au afectat puternic economia.

Afirmatiile lui Khamenei că Iranul este dispus să respecte prevederile acordului nu oferă asigurări serioase, în special după ce serviciile germane de informaţii au declarat recent că Teheranul a încercat să obţină rachete şi tehnologie nucleară – încălcând astfel acordul internaţional parafat cu marile puteri europene. Dezvăluirile făcute de BND acuză Teheranul că anul trecut a încercat de 32 de ori să cumpere astfel de produse.

De asemenea, dezvăluirile au fost publicate într-un raport, oficialii germani afirmând că iranienii au folosit companii fictive în China, Turcia şi Emiratele Arabe Unite pentru a ocoli restricţiile.

Cele şase puteri care au semnat acordul nuclear sunt SUA, Marea Britanie, Franţa, Rusia, China şi Germania.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe