Kelemen Hunor, după vizita la Cotroceni: Suntem pregătiţi pentru a susţine o moţiune de cenzură

Kelemen Hunor
Kelemen Hunor (Florin Chirilă/Epoch Times)

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat marţi, după consultările de la Cotroceni pe tema referendumului, că Uniunea este pregătită să susţină o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă.

"O moţiune de cenzură este binevenită oricând, în fiecare sesiune parlamentară. Nu neg că noi am avut discuţii cu PNL şi USR în aceste zile. Am făcut matematică cu ei. Nu există 233 de voturi nici cu noi, dar acest lucru nu trebuie să conteze, până la urmă moţiunea de cenzură este un instrument constituţional de a controla Guvernul şi de a da jos Guvernul. Aseară, când am stat şi am calculat, majoritate nu există. Când va exista un text, aşa mi-au promis colegii din PNL, trimit textul şi la noi, şi la USR, noi probabil că vom avea propunere de text în continuarea textului propus de ei", a declarat Kelemen Hunor, citat de Agerpres.

Potrivit şefului UDRM, trebuie văzut dacă ei vor accepta sau nu textul propus de partidul său şi în funcţie de această discuţie se poate merge mai departe.

"Suntem pregătiţi pentru a susţine o moţiune de cenzură. Nu avem o problemă", a conchis Kelemen Hunor.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne