Justiţia motivează achitarea securiştilor acuzaţi de omorârea lui Gheorghe Ursu: "Securitatea n-a intenţionat să-l ucidă!"

După 24 de ani de "democraţie" Justiţia română se codeşte şi acum să îl condamne pe criminalul Părvulescu în cazul Gheorghe Ursu
După 24 de ani de "democraţie" Justiţia română se codeşte şi acum să îl condamne pe criminalul Părvulescu în cazul Gheorghe Ursu

Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au publicat motivarea uneia dintre cele mai controversate achitări ale vremii, respectiv achitarea celor doi ofiţeri judecaţi de moartea inginerului Gheorghe Ursu.

Deşi Ursu a fost practic omorât în bătăi după ce a fost arestat pe motiv că a încercat să dezvăluie Vestului faptul că Ceauşescu a dat ordin ca blocurile din centrul Capitalei, grav avariate de cutremurul din '77, să fie doar reparate superficial, nu consolidate, judecătorii au concluzionat că e dificil de considerat că victima a fost cu adevărat „disident politic”, în condiţiile în care în timpul comunismului aceasta a făcut concedii în străinătate.

Potrivit Ziare.com, judecătoarea care a pronunţat achitarea a susţinut că în cazul uciderii inginerului Gheorghe Ursu, autorităţile comuniste nu au acţionat cu intenţie directă pentru a-l anihila, moartea acestuia a fost determinată de acţiunile "excesive, particulare, conjugate" ale mai multor persoane, dintre care trei au fost condamnate definitiv: fostul şef al Direcţiei de Cercetări Penale a Miliţiei, colonelul Tudor Stănică, fostul şef al Arestului Miliţiei, colonelul Mihai Creangă, şi deţinutul Marian Clita, informator al Miliţiei.

Judecătoarea Mihaela Niţă de la Curtea de Apel Bucureşti a mai susţinut în motivarea sentinţei de achitare în cazul foştilor ofiţeri de Securitate Marin Pârvulescu şi Vasile Hodiş, că:

- Securitatea nu ar fi intenţionat să-l ucidă pe Gheorghe Ursu.
- Poliţia politică a lui Nicolae Ceauşescu era interesată de informaţiile deţinute de inginer.
- Nu sunt probe din care să reiasă că Pîrvulescu şi Hodiş au exercitat violenţe asupra lui Ursu.
- Autorităţile comuniste au încercat să tăinuiască împrejurările şi cauzele reale care au condus la decesul inginerului.

- Între organele de Securitate şi Miliţie, care l-au anchetat pe Gheorghe Ursu, a existat o colaborare, iar torturarea inginerului în celula ar fi fost făcută în interesul organelor de Securitate.
- De-a lungul timpului, organele de urmărire penală nu au efectuat o anchetă efectivă menită să stabilească toate persoanele, din toate instituţiile şi structurile statului, responsabile de uciderea lui Ursu.
- Autorităţile responsabile pentru anchetă nu au adoptat toate măsurile care ar fi permis în mod rezonabil identificarea şi sancţionarea tuturor persoanelor responsabile în timp util, cu atât mai mult cu cât au fost sesizate încă de la începutul anului 1990, după circa 4 ani de la săvârşirea faptei.

- Gheorghe Ursu nu a fost un disident politic, acesta nefiind un opozant pe faţă al regimului comunist şi al conducătorului partidului comunist.

Articolul integral poate fi citit aici

Cazul Gheorghe Ursu

Cazul lui Gheorghe Ursu este ilustrativ pentru felul în care ani de zile sistemul opresiv a acţionat implacabil împotriva tuturor celor ce îndrăzneau să se opună dictatorului Ceauşescu. De profesie inginer constructor specializat în seismologie, Ursu a luat parte - în calitate de şef de atelier de proiectări - la o şedinţă în care Ceauşescu a dat personal ordin de oprire a lucrărilor de consolidare la blocurile din centrul capitalei (Scala, Patria) grav avariate de cutremurul din '77.

Pe Ceauşescu, fisurile îl deranjau estetic, se vedeau urât în drumurile lui cu maşina pe cel mai important bulevard din Bucureşti. Cum consolidările ar fi durat mult şi consumau din fondurile ce trebuiau direcţionate masiv către ridicarea Casei Poporului, "cel mai iubit fiu al poporului" a dispus ca blocurile să fie doar tencuite la faţade, astfel încât fisurile produse de cutremur să fie ascunse sub stratul de var, şi atât. Ori, o astfel de "reparaţie" echivala cu o crimă, căci la următorul seism blocurile riscau să cadă la pământ, cu tot cu oamenii din ele.

Ursu a refuzat să fie părtaş la cererile lui Ceauşescu şi, mai mult decât atât, a vrut să facă publică în întreaga lume liberă ceea ce se pregătea să facă Ceauşescu. Avea prieteni la Europa Liberă, pe Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca.

Denunţat, inginerul Ursu a fost arestat. Nu de Securitate - pentru a nu se stârni valuri pe plan internaţional căci Europa Liberă, unde Ursu trimisese scrisori, şi chiar şi Ambasada SUA se interesau de el - ci de Miliţie, disidentului fabricându-i-se un dosar de delicvent comun.

De anchetarea lui Ursu s-a ocupat însă securitatea, însărcinat cu coordonarea interogatoriilor fiind maiorul Pîrvulescu. Deşi securiştii intraseră în posesia jurnalului în care disidentului povestise "hârtiei" despre legăturile sale atât din ţară, cât şi din străinătate, anchetatorii au vrut ca Ursu să se incrimineze personal, dând declaraţii pentru a nu fi obligaţi să facă public jurnalul în care inginerul îl acuză pe Ceauşescu, practic, de genocid.

Sub coordonarea securităţii, miliţieni l-au bătut cumplit, ajutaţi de deţinuţi. Ursu era adus pe pătură de la interogatorii şi luat în serie de colegii de celulă năimiţi de securişti. În cele din urmă, intestinul subţire i-a fost spart de atâtea bătăi. Lipsit de tratament medical, infecţia s-a răspândit. Ursu a fost dus cu mare întârziere la spitalul penitenciarului Jilava, unde a murit.

"Avem mărturii, zeci de foşti deţinuţi, colegi de celulă, oameni care au fost deţinuţi chiar în celulele învecinate, chiar gardieni, oameni curajoşi care au avut şi mai au încă şira spinării, au spus exact ce s-a întâmplat, şi anume că a fost bătut sistematic, şi la anchetă, şi în celulă, pentru a i se extrage informaţii despre prieteni şi despre contactele de la Europa Liberă: cum au ajuns documentele, scrisorile, prin cine.

Martorii spun că era bătut aproape zilnic, deseori, noaptea, se auzeau urlete îngrozitoare, mai ales după ce i s-a spart intestinul. Se ştie că peritonita generează nişte dureri îngrozitoare. L-au lăsat acolo urlând. Unii deţinuţi spuneau că nici nu mai suportau să audă aceste urlete, s-au rugat de gardieni să fie mutaţi mai încolo să nu mai audă aceste urlete. Gardienii le-au spus: 'Bă, nu ştiţi care sunt ordinele?'

Ordinele veneau de sus, de la Vasile Gheorghe, Tudor Stănică şi Creangă Mihail. (...) Securiştii care l-au anchetat au fost Pîrvulescu şi Hodiş şi, ocazional, chiar Vasile Gheorghe, şeful Direcţiei Cercetări Penale, care a fost şi el implicat şi l-a anchetat direct", susţine Andrei Ursu, într-un interviu realizat de Ovidiu Şimonca şi difuzat de BBC.