Israelul cere sprijinul SUA pentru a nu ajunge în faţa tribunalului internaţional

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu.
Premierul israelian, Benjamin Netanyahu. (JACK GUEZ / AFP / Getty Images)

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a cerut ajutorul SUA pentru a nu ajunge în faţa tribunalului internaţional pentru eventuale crime de război comise în timpul ofensivei împotriva Fâşiei Gaza.

În ciuda numărului imens de victime în rândul populaţiei civile, rezultate în urma ofensivei în Fâşia Gaza, Netanyahu este de părere că armata israeliană a luat „măsuri extraordinare” pentru a evita omorârea civililor în schimbul de focuri avut cu militanţii organizaţiei Hamas, conform unui articol din New York Post.

Premierul israelian consideră că Hamas şi suporterii acesteia au depus eforturi susţinute pentru a arăta comunităţii internaţionale pierderile de civil inocenţi, inclusiv femei şi copii, omorâţi de armele israeliene.

Atât agenţiile occidentale cât şi autorităţile israeliene afirma că Hamas lansează rachete din sectoarele dens populate, şcoli şi spitale, punând vieţile civililor în primejdie pentru a câştiga simpatia comunităţii internaţionale.

Pe de altă parte Fâşia Gaza este un imens lagăr, foarte dens populat, înconjurat de blocada impusă de Israel şi Egipt, în care trăiesc peste 1,8 milioane de oameni, aflaţi la limita sărăciei, în condiţii groaznice.

Netanyahu s-a întâlnit cu o delegaţie de congresmeni americani pentru a cere asistenţă împotriva unei aduceri a Israelului în faţa Tribunalului pentru crime de război.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe