Îşi va pierde Prinţul William locul de muncă? Serviciul britanic de căutare şi salvare a fost privatizat

Prinţul William se pregăteşte să piloteze aeronava uşoară Grob 115E, la baza aeriană RAF Cranwell, lângă Sleaford, Lincolnshire, la 17 ianuarie 2008. (Adrian Dennis / AFP / Getty Images)
Tara MacIsaac
28.03.2013

Îşi va pierde Prinţul William locul de muncă?: Prinţul William face în prezent parte din personalul militar care lucrează la flota de elicoptere a serviciului britanic de căutare şi salvare. Bristow Helicopters, cu sediul în Texas, a preluat contractul; este posibil ca lucrători contractuali să înlocuiască o parte din personalul militar.

Bristow Helicopters cu sediul în Texas a anunţat marţi că va prelua operaţiunile flotei de elicoptere ale serviciului de căutare şi salvare din Marea Britanie.

Compania va oferi servicii civile de salvare cu o flotă nouă de 22 de elicoptere, mai avansată decât flota actuală, implicând o investiţie iniţială preconizată de 1 miliard de dolari. Flota de căutare şi salvare, operată anterior de armata britanică, inclusiv Prinţul William, va fi probabil operată acum de lucrători pe bază de contract.

Este totuşi posibil ca prinţul să-ţi păstreze locul de muncă.

Preşedintele şi directorul executiv al Bristow, William Chiles, a declarat într-un comunicat de presă al companiei: "Se preconizează ca o parte din personalul militar implicat în prezent în SAR [flota de căutare şi salvare] din Marea Britanie se va alătura Bristow Helicopters pentru a lucra pe baza de contract şi aşteptăm cu nerăbdare să le urăm bun venit în familia Bristow. "

Bristow oferă elicoptere în principal pentru industria energetică offshore. Compania va începe o perioadă de tranziţie pentru preluarea contractului ce va dura din aprilie 2015 până în iulie 2017. Contractul, atribuit de Departamentul de Transport, va dura circa zece ani.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor