Iranul se joacă cu focul: Hezbollah poate lansa rachete către Israel non-stop

Extremiştii iranieni flutură steaguri pe care scrie „Jos cu SUA” la fosta ambasadă SUA la Teheran, 2 noiembrie 2013.
Extremiştii iranieni flutură steaguri pe care scrie „Jos cu SUA” la fosta ambasadă SUA la Teheran, 2 noiembrie 2013. (ATTA KENARE / AFP / Getty Images)

Hossein Salami G'anshin, comandantul Gărzilor Iraniene Revoluţionare, a afirmat în acest context că războiul din Gaza este precursor al căderii Israelului iar Hezbollah a devenit un factor important ce poate lansa rachete non-stop asupra tuturor oraşelor Israelului.

Comandantul forţelor navale ale Gărzilor Revoluţionare, Ali Fadawi, declara într-o conferinţă cu ofiţerii veterani că, în perioada următoare, armata iraniană ar trebui să se concentreze pe întărirea capacităţilor ofensive şi defensive pentru a înfrânge Israelul.

Iranul a susţinut recent că a aprovizionat organizaţia Hamas cu tehnologie balistică înaintea conflictului curent, negând faptul că ar fi dat acestuia rachete, menţionând doar suportul logistic.

Iranul a aprovizionat Hamasul şi Jihadul Islamic cu rachete de rază lungă de tipul Fajr-5 şi M302. La începutul acestui an, comandouri israeliene au capturat nava Klos C, şi au descoperit arme, inclusiv rachete cu rază lungă de acţiune destinate grupărilor teroriste din Gaza.

Iranul a fost de asemenea în strânsă legătură cu Hezbollah şi a fost acuzat de folosirea acestui grup pentru a-şi sprijini obiectivele asupra Siriei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe