Vasile Dîncu, luat la întrebări de liberali. I-a dat 16 milioane de euro lui Dragnea pentru două stadioane
alte articole
Vasile Dîncu a alocat nu mai puţin de 16 milioane de euro pentru construcţia a doua stadioane în localităţile Alexandria şi Turnu Măgurele, unde echipele sunt în liga a patra şi a treia. Liberalii cer acum explicaţii.
"Vicepremierul Dîncu îi cere primarului Capitalei, Răzvan Sava, să nu respecte legea cu privire la Arena Naţională. Sunt alături de primarul general interimar al Capitalei, Răzvan Sava, în această situaţie, pentru că eu cred că interpretarea legii sau aplicarea legii nu este facultativă, ci este obligatorie. (...)
Am văzut şi reacţia vehementă a domnului Dragnea legată de acest subiect, care tot aşa, în necunoştinţă de cauză, necunoscând legea, îi ţine isonul domnului Dîncu, numai că eu cred de fapt că aici nici măcar nu e politică reacţia, cred că este o mulţumire a domnului Dragnea pentru faptul că a primit 12 milioane de euro pentru stadionul din Alexandria şi încă vreo patru milioane de euro, dacă nu mă înşel, pentru stadionul din Turnu Măgurele, două locaţii care să mă ierte Dumnezeu dacă înţeleg de ce au nevoie de stadioane, unul are echipă în liga a patra şi unul în liga a treia.", a declarat Alina Gorghiu, citată de Agerpres.ro.
Şefa PNL i-a cerut lui Vasile Dîncu să îi explice "cum de i-a dat milioanele astea de euro domnului Dragnea, în condiţiile în care avem, de exemplu în Gorj, o situaţie economică destul de complicată".