Iohannis, semnal de alarmă: PSD vrea să detoneze finanţele publice ale României!

Klaus Iohannis - presidency.ro
Klaus Iohannis - presidency.ro (Epoch Times România)

Preşedintele Klaus Iohannis a criticat demersul PSD de a adopta în comisiile de specialitate din Parlament măsuri cu impact fiscal extrem de puternic asupra bugetului ţării, cum ar fi majorarea pensiilor cu 40% de la 1 septembrie anul acesta şi majorarea salariilor profesorilor tot din acest acest an.

Întrebat de jurnalişti dacă ar promulga o lege iniţiată de PSD prin care ar urma să se acorde cadrelor didactice un stimulent de risc de 500 de euro, şeful statului a replicat că va putea da un răspuns când va avea legea în faţă.

„Dar pot să vă spun un lucru care, sincer, m-a întristat şi chiar m-a surprins un pic. Astăzi, în comisiile de buget reunite, PSD-ul cu sprijinul unor traseişti a votat într-un fel cu amendamente proiectul rectificării bugetare şi dacă s-ar aplica tot ce au votat ei, pesediştii, atunci aceste lucruri ar costa peste 6% din PIB în restul acestui an şi anul viitor. Este evident că aceşti bani pur şi simplu nu există şi constatăm că PSD-ul nu a învăţat nimic şi nici nu doreşte să facă o politică constructivă şi vrea să detoneze finanţele publice ale României”, a afirmat Klaus Iohannis, adăugând că „astfel de apucături electoraliste am mai văzut la PSD pe vremea lui Dragnea, în 2016”.

„Se vede că PSD-ul nu a inventat nimic nou şi reia acelaşi ciclu de promisiuni fără niciun fel de acoperire în realitate, în speranţa să mai prindă câteva voturi, dar cred că nu vor prinde”, a conchis şeful statului.