Iohannis: PSD a produs cea mai păguboasă, cea mai dezastruoasă guvernare de la Revoluţie încoace! Ruşine!

Klaus Iohannis
Klaus Iohannis (Epoch Times România)

Preşedintele Klaus Iohannis a acuzat sâmbătă seara, la Adunarea Regională a organizaţiilor PNL (Sud-Est), că PSD a produs cea mai păguboasă şi cea mai dezastruoasă guvernare de la Revoluţie încoace, partidul condus de Viorica Dăncilă fiind practic cea mai mare ameninţarea la adresa stabilităţii şi viitorului României.

"Dragi liberali din Constanţa, Brăila, Buzău, Galaţi, Tulcea şi Vrancea, afişele sus, să văd dacă nu am uitat pe cineva, bine aţi venit! Sunt foarte bucuros că am ocazia să ne reîntâlnim în această seară şi sunt foarte bucuros că împreună cu mine se află o bună parte din conducerea PNL, în frunte, evident, cu Ludovic. PNL, dragii mei, este acum, prin votul românilor din 26 mai, cel mai important partid din România. Este o recunoaştere, dar în acelaşi timp o imensă responsabilitate, iar voi trebuie să fiţi pregătiţi pentru a vă ridica la nivelul aşteptărilor românilor. Mă aflu astăzi aici pentru ca PNL înţelege acest drum şi înţelege nevoia unui nou început pentru România. Aţi câştigat alegerile europarlamentare şi vă felicit încă o dată pentru asta. Aţi ajuns la acest rezultat pentru că v-aţi mobilizat, aţi propus o echipă foarte bună şi aţi dat oamenilor semnalul că pot avea încredere în voi. Aveţi primari eficienţi în multe localităţi din ţară, aveţi o echipă cu oameni competenţi şi pregătiţi să îşi asume intrarea la guvernare. Veţi fi principalul partid al unei coaliţii democratice care va guverna România mult mai bine în viitor, pentru cetăţeni, mult mai bine, mult mai mult timp. Dar drumul este abia la început şi vă spun că este extrem de important să nu pierdeţi ceea ce aţi câştigat odată cu 26 mai, la europarlamentare şi la referendum. Acest lucru se numeşte încredere. Aţi câştigat încrederea românilor, cultivaţi-o!", a declarat Iohannis.

Şeful statului susţine că, în ultimii doi ani şi jumătate, România a fost condusă de o guvernare care i-a compromis viitorul, i-a blocat dezvoltarea şi a săpat adânc la temelia democraţiei şi a statului de drept.

"PSD a produs cea mai păguboasă, cea mai dezastruoasă guvernare de la Revoluţie încoace! Ruşine! Dragi liberali, înainte de a discuta despre viitor, despre ceea ce ştiu că trebuie făcut pentru ţara noastră, trebuie să vedem prezentul aşa cum este el: România anului 2019, cu o guvernare PSD, este un stat membru al Uniunii Europene fără spitale, fără autostrăzi, cu şcoli încă nesigure şi nefuncţionale - că tot a început anul şcolar şi am văzut cu toţii că iarăşi nu s-a făcut nimic pentru copii. Un stat în care iniţiativa privată şi investiţiile, cele care generează dezvoltare, sunt descurajate. În România anului 2019 nu avem asigurat nici măcar transportul public care să facă legătura permanentă între oraşele mari şi comunele din jurul lor. În asaltul continuu asupra statului român, PSD nu a mai avut timp să guverneze şi pentru oameni. Pesediştii au făcut legi care să submineze justiţia, poliţia, administraţia publică, jandarmeria, instituţii menite să protejeze cetăţeanul, să îi ofere siguranţă. Au pus în vârful acestor instituţii oameni care nu aveau ce căuta acolo, fără competenţe, dar cu recomandare de la partidul PSD. Instituţii fundamentale au fost private de fondurile necesare şi s-a încercat subordonarea lor pentru a servi interesele personale ale liderilor de partid", a continuat Iohannis.

Potrivit liderului de la Cotroceni, PSD a reprezentat cea mai mare ameninţare la adresa stabilităţii şi viitorului României!

"În aceşti ani grei de luptă cu PSD, mi-am folosit toate pârghiile constituţionale pentru a bloca legi, pentru a impune revizuirea unor măsuri care ar fi fost catastrofale, toate acestea culminând cu referendumul pe care l-am convocat pe 26 mai pentru ca românii să îşi facă auzită vocea la urne. Şi au făcut-o! Atunci, pe 26 mai, a fost un punct de cotitură. Votul de la referendum a demonstrat că românii îi sancţionează pe pesedişti pentru drumul pe care au vrut să ducă ţara, un drum fundamental greşit şi, în acelaşi timp, românii, prin votul lor, au arătat cale acordă încredere celor care i-au aparat de guvernarea toxică, aceştia fiind voi şi cu mine! Dragii mei, să nu ne facem însă iluzii! PSD, cu orice alt chip va apărea în faţa oamenilor, rămâne un pericol pentru România. Lupta nu este nici pe departe încheiată! Această luptă va fi câştigată doar când guvernarea va fi preluată de o majoritate cu valori autentic democratice, sută la sută dedicată construirii unui proiect pentru România, nu pentru un şef de partid şi găştile din jurul său. Vedeţi foarte bine cum în fiecare săptămână se iau la PSD noi decizii pe care trebuie să le blochez, pentru că România riscă să fie distrusă de PSD. În toţi aceşti ani, am reuşit să oprim foarte multe erori, dar PSD nu a învăţat nimic. Aţi urmărit cu siguranţă ultimele etape de aşa numite remanieri. PSD a pierdut majoritatea în Parlament, dar le este frică. Le este frică să meargă în Parlament, să îşi ia votul de validare. Şi atunci am fost nevoit nu o dată, nu de două ori, de trei ori să refuz remanierea cerută cu obrăznicie!", a precizat Iohannis.

În opinia şefului statului, România nu va putea niciodată să progreseze aşa, "în acest stil pesedist", însă există oameni pregătiţi, care pot să îi conducă onest, cu responsabilitate, pe români.

"Dragi liberali, împreună am luptat cu PSD în aceşti ani şi avem obligaţia să învingem decisiv acest adversar, pentru ca toţi românii contează pe noi. Ştim care sunt paşii de urmat, avem soluţii şi ele fac parte din acel proces mai lung, în etape, despre care am vorbit şi cu ocazia referendumului. Îndepărtarea definitivă a PSD de la putere se produce în timp, doar prin vot, printr-o prezenţă consistentă şi constantă la urne. Unul dintre cele mai mari câştiguri ale ultimilor ani a fost tocmai mobilizarea românilor şi sunt convins că au înţeles că doar votul lor va face posibilă o nouă majoritate, care să guverneze corect, care să guverneze pentru români. Începem împreună drumul către alegerile prezidenţiale, către alegerile locale şi către alegerile parlamentare şi sunt convins de un lucru la care vă invit cu drag: prezidenţiale, locale şi parlamentare, le câştigăm împreună! Nu va fi o luptă uşoară, dar eu cred în voi, în puterea şi capacitatea voastră de a-i convinge pe români şi de-ai convinge să ne acorde votul lor de încredere. Pentru mine, lupta aceasta nu este o luptă pentru un nou mandat. Este o luptă pentru şansa de a clădi, în sfârşit, împreună, ceea ce nu s-a putut realiza din cauza acestui război permanent pe care am fost nevoiţi sa îl purtăm cu PSD în efortul a-i opri să distrugă România", a afirmat Iohannis.

În acelaşi timp, preşedintele a subliniat că viitorul însă nu înseamnă doar bătălia cu PSD, înseamnă şi reaşezarea ţării pe fundamente corect, înseamnă un proiect concret de reconfigurare a statului român, înseamnă guvernare responsabilă, înseamnă economie sănătoasă cu creştere durabilă, înseamnă idei comune, parteneriat şi colaborare.

"Eu vreau să construim România normală, România puternică, adică un stat funcţional, cu instituţii eficiente, puse în slujba cetăţeanului. Şi dragii mei, să vă spun ceva: mă bazez pe voi ca să le transformăm pe toate acestea în realitate! Proiectul României normale este un efort colectiv, iar Partidul Naţional Liberal va fi motorul acestei viitoare construcţii, iar alături de noi vor veni acele partide democratice şi pro-europene care sunt capabile să pună interesul public ignore presus de mizele şi orgoliile personale. Alături de noi vor fi organizaţiile civice şi toţi cetăţenii care doresc să se implice. România normală este proiectul întregii Românii, România normală este proiectul generaţiei noastre politice, România normală este proiectul întregii naţiuni! Ştiu ce trebuie făcut, iar primul pas, aţi ghicit, este îndepărtarea acestei guvernări nocive pesediste. Repararea răului făcut de PSD în toţi aceşti ani - în justiţie, în administraţie, în economie, în zonele unde statul a fost distrus - trebuie pornită cât mai rapid. Trebuie să lucrăm împreună la un proiect prin care putem deveni societatea pro-europeană, dezvoltată şi puternică pe care ne-o dorim cu toţii. Prin care putem să orientăm resursele bugetare spre dezvoltare, spre investiţii, spre bunăstarea românilor", a menţionat Iohannis.

În acest context, şeful statului le-a transmis liberalilor că trebuie să fie pregătiţi în orice moment de guvernare.

"Iar voi, dragi liberali, trebuie să fiţi pregătiţi să intraţi la guvernare în orice moment şi să fiţi conştienţi de aşteptările pe care le au oamenii de la voi. Este imperativ să redăm oamenilor dezamăgiţi speranţa că viitorul poate fi bun, că nu toţi politicienii sunt la fel, ca există oameni competenţi, oameni care sunt dispuşi să guverneze pentru români, şi aceştia sunteţi voi! La treabă, dragii mei!", a conchis Iohannis.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne