Iohannis: Orice demers de revizuire a Constituţiei va trebui realizat cu maximă responsabilitate

Klaus Iohannis
Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat duminică, cu prilejul Zilei Constituţiei României, că orice demers de revizuire a Legii Fundamentale va trebuie realizat cu maximă responsabilitate.

"Căderea regimului comunist în decembrie 1989 şi adoptarea prin referendum naţional a Constituţiei din anul 1991 reprezintă momentele care au marcat decisiv tranziţia României către democraţie şi stat de drept autentic. În tot acest proces de maturizare a democraţiei noastre, interiorizarea valorilor constituţionale, crearea unei culturi a constituţionalismului reprezintă, de fapt, cel mai important proces. Actorii statali, învestiţi cu putere de Legea Fundamentală, sunt cei care transformă construcţia constituţională într-o realitate practică. Înţelegerea profundă a semnificaţiei şi spiritului textelor constituţionale, buna-credinţă şi loialitatea constituţională presupun un ataşament autentic faţă de principiile Legii Fundamentale", a afirmat Iohannis.

Potrivit şefului statului, cadrul constituţional solid din aceşti 28 de ani a răspuns aspiraţiilor poporului român, funcţionând ca un liant al societăţii în jurul valorilor noastre comune.

"Orice demers de revizuire a Constituţiei va trebuie realizat cu maximă responsabilitate, obiectivul fiind acela de a avea o Lege Fundamentală modernizată, care să permită construcţia unui edificiu statal puternic şi eficient. Constituţia este mai mult decât o Lege Fundamentală, este un angajament pentru democraţie. Constituţia dă sens comunităţii politice, sancţionează derapajele, limitează puterea şi menţine echilibrul ei. Dimensiunea sa simbolică este aceea de a se constitui într-un reper pentru desfăşurarea activităţii instituţiilor statului în asigurarea unei guvernări responsabile, în care drepturile şi libertăţile cetăţeneşti sunt efectiv garantate", a precizat Iohannis.

În final, şeful statului a dat transmis că va rămâne profund dedicat rolului constituţional de a veghea la respectarea Legii Fundamentale şi la buna funcţionare a autorităţilor publice.

"A trăi sub protecţia unei constituţii democratice este, poate, unul dintre cele mai de preţ privilegii pe care o societate le poate cunoaşte, iar de înţelegerea literei şi spiritului său depinde, în mod direct, viitorul acestei naţiuni", a conchis Iohannis.