Iohannis: Orice demers de revizuire a Constituţiei va trebui realizat cu maximă responsabilitate

Klaus Iohannis
Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat duminică, cu prilejul Zilei Constituţiei României, că orice demers de revizuire a Legii Fundamentale va trebuie realizat cu maximă responsabilitate.

"Căderea regimului comunist în decembrie 1989 şi adoptarea prin referendum naţional a Constituţiei din anul 1991 reprezintă momentele care au marcat decisiv tranziţia României către democraţie şi stat de drept autentic. În tot acest proces de maturizare a democraţiei noastre, interiorizarea valorilor constituţionale, crearea unei culturi a constituţionalismului reprezintă, de fapt, cel mai important proces. Actorii statali, învestiţi cu putere de Legea Fundamentală, sunt cei care transformă construcţia constituţională într-o realitate practică. Înţelegerea profundă a semnificaţiei şi spiritului textelor constituţionale, buna-credinţă şi loialitatea constituţională presupun un ataşament autentic faţă de principiile Legii Fundamentale", a afirmat Iohannis.

Potrivit şefului statului, cadrul constituţional solid din aceşti 28 de ani a răspuns aspiraţiilor poporului român, funcţionând ca un liant al societăţii în jurul valorilor noastre comune.

"Orice demers de revizuire a Constituţiei va trebuie realizat cu maximă responsabilitate, obiectivul fiind acela de a avea o Lege Fundamentală modernizată, care să permită construcţia unui edificiu statal puternic şi eficient. Constituţia este mai mult decât o Lege Fundamentală, este un angajament pentru democraţie. Constituţia dă sens comunităţii politice, sancţionează derapajele, limitează puterea şi menţine echilibrul ei. Dimensiunea sa simbolică este aceea de a se constitui într-un reper pentru desfăşurarea activităţii instituţiilor statului în asigurarea unei guvernări responsabile, în care drepturile şi libertăţile cetăţeneşti sunt efectiv garantate", a precizat Iohannis.

În final, şeful statului a dat transmis că va rămâne profund dedicat rolului constituţional de a veghea la respectarea Legii Fundamentale şi la buna funcţionare a autorităţilor publice.

"A trăi sub protecţia unei constituţii democratice este, poate, unul dintre cele mai de preţ privilegii pe care o societate le poate cunoaşte, iar de înţelegerea literei şi spiritului său depinde, în mod direct, viitorul acestei naţiuni", a conchis Iohannis.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne