Iohannis, o nouă mutare surpriză: Le-a propus partidelor "un pact politic naţional pentru România europeană"

Klaus Iohannis
Klaus Iohannis (Eugen Horoiu / Epoch Times România)

Preşedintele Klaus Iohannis le-a propus partidelor parlamentare, miercuri, după consultările de la Cotroceni, un pact politic naţional pentru consolidarea parcursului european al României.

"S-a încheiat şi numărarea voturilor de la referendum, şi s-au încheiat şi consultările cu partidele politice parlamentare. Rezultatul numărării voturilor arată că la acest referendum s-au prezentat aproape 8 milioane de români, din care aproximativ 6 milioane şi jumătate de voturi au fost clar 'DA' la ambele întrebări. Un rezultat foarte, foarte bun, mult, mult peste aşteptări. Or această prezenţă masivă la referendum şi votul covârşitor dat pentru 'DA' arată că românii nu au votat strict numai pentru aceste întrebări. Sigur, ele trebuie acum, aceste răspunsuri ferme, trebuie transformate în legislaţie. Românii au votat, politicienii acum trebuie să implementeze rezultatul votului şi este clar că rezultatele referendumului trebuie transformate în legislaţie. Adică trebuie creată legislaţia care efectiv interzice amnistia şi graţierea pentru corupţi, cum trebuie creată legislaţie pentru interzicerea ordonanţelor de urgenţă în domeniul justiţiei şi a politicii penale, precum şi extinderea dreptului de a contesta constituţionalitatea unor ordonanţe de urgenţă. Asta pare că este rezultatul referendumului. În realitate, acesta este rezultatul de bază, însă trebuie să mergem mai departe şi să înţelegem bine importanţa politică a acestui vot foarte clar din partea românilor", a declarat Iohannis.

Potrivit şefului statului, românii au votat clar şi ferm împotriva abordării anti-europene promovate în campanie de PSD şi ALDE, două partide care au fost sancţionate drastic de electorat.

"Aşadar, românii au arătat clar: România este o ţară pro-europeană, românii sunt o naţiune pro-europeană. Acest lucru este foarte important. Trebuie ţinut de cont de acest lucru şi politicienii trebuie să tragă concluzii. Noi nu am ajuns întâmplător sau din greşeală în Uniunea Europeană. Noi, românii, am dorit să fim în Uniunea Europeană. Asta nu reduce cu nimic suveranitatea noastră. Dar şi această decizie este una suverană. Noi vrem să facem parte din acest spaţiu european, care se bazează pe principii şi valori. Le-am acceptat. Vrem să fim aici. Vrem să avem un stat de drept, vrem să avem o justiţie independentă. Vrem să avem legi bune în domeniul justiţiei. Nu degeaba referendumului s-a numit referendum pentru justiţie. În acelaşi mod, trebuie să înţelegem foarte clar că votul este un drept consacrat în Constituţie. Aşadar, tot politicienii sunt obligaţi să creeze condiţiile pentru toţi românii, ca să voteze. Trebuie să creeze efectiv, nu doar teoretic, posibilitatea unui vot. Or ceea ce s-a întâmplat în străinătatea se numeşte îngrădirea dreptului la vot şi este inacceptabil aşa ceva! În concluzie, toate aceste chestiuni au fost discutate în cadrul consultărilor. I-am rugat pe cei care s-au prezentat la consultări să-şi expună punctul de vedere în legătură cu toate aceste lucruri", a precizat Iohannis.

Liderul de la Cotroceni a constatat că există o largă convergenţă, "majoritatea, marea majoritate a partidelor", fiind de acord că rezultatele acestui referendum trebuie implementate aşa cum a votat poporul.

"Sunt de acord partidele că trebuie consolidat parcursul european al României. În consecinţă, pentru a valorifica cum se cuvine acest vot şi consultările, am decis să invit partidele politice parlamentare să semnăm un acord naţional pentru consolidarea parcursului european al României. Sau, dacă vreţi altfel, un pact politic pentru România Europeană. Aşadar, 'Acord Politic Naţional pentru consolidarea parcursului european al României', care conţine, în esenţă, următoarele chestiuni: Sigur, transpunerea în legislaţie a interdicţiei privind amnistia şi graţierea pentru infracţiuni de corupţie. Transpunerea în legislaţie a interdicţiei adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor, al organizării judiciare corelată cu dreptul altor autorităţi constituţionale de a sesiza direct Curtea Constituţională cu privire la ordonanţe, dar şi transpunerea în legislaţie a măsurilor necesare asigurării integrităţii în funcţiile publice, revizuirea legilor justiţiei, inclusiv a ordonanţelor de urgenţă prin care au fost modificate, în deplin şi strict acord cu avizele Comisiei de la Veneţia, a Consiliilor Consultative ale Judecătorilor şi Procurorilor Europeni, precum şi a rapoartelor Comisiei Europene şi GRECO. Adoptarea modificărilor aduse Codului penal şi Codului de procedură penală numai cu respectarea deplină a recomandărilor Comisiei de la Veneţia şi Comisiei Europene", a afirmat Iohannis.

De asemenea, preşedintele a propus ca cei care vor semna pactul să se angajeze să transpună în legislaţie, în cel mai scurt timp, măsurile necesare asigurării - atât în ţară, cât şi în străinătate – a exercitării depline şi efective a dreptului de vot de către cetăţenii români.

"Acest proiect de acord naţional va fi trimis imediat partidelor parlamentare şi va fi pus imediat la dispoziţia publicului interesat, prin intermediul dumneavoastră, al jurnaliştilor. Aşadar, aştept în câteva zile un răspuns afirmativ la invitaţia mea de a semna acest acord naţional", a conchis Iohannis.

Pentru a consulta documentul intraţi aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne