Iohannis îi respinge din nou pe Olguţa Vasilescu şi Mircea Drăghici: Nu au depus cazierul

Şeful statului a refuzat, pentru a treia oară, să dea curs cererii PSD de a-i numi miniştri pe Olguţa Vasilescu şi Mircea Drăghici.
Klaus Iohannis
Klaus Iohannis (Epoch Times România)
Loredana Diacu
17.01.2019

Preşedintele Iohannis a refuzat din nou nominalizarea Olguţei Vasilescu şi a lui Mircea Drăghici la şefia ministerelor Dezvoltării şi respectiv Transporturilor. Şeful statului i-a comunicat Vioricăi Dăncilă, în scris, că îi respinge din nou pe cei doi, arătând că aceştia "nu fac dovada îndeplinirii tuturor condiţiilor de legalitate, astfel încât să li se poată da curs". Mai exact, cei doi n-au depus cazierul judiciar la dosar, astfel încât nu se poate şti dacă au suferit sau nu condamnări penale.

Redăm scrisoarea preşedintelui Iohannis:

Urmare adresei dumneavoastră nr. 5/105/10.01.2019, prin care aţi reiterat propunerea de numire în funcţia de viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice a doamnei Lia-Olguţa Vasilescu, respectiv de numire în funcţia de ministru al transporturilor a domnului Mircea-Gheorghe Drăghici, asumându-vă îndeplinirea tuturor condiţiilor de legalitate de către persoanele propuse,

Văzând incidenţa dispoziţiilor art. 85 alin. (2) şi ale art. 105 din Constituţie, precum şi a celor ale art. 2 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, potrivit cărora pot fi membri ai Guvernului persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară, se bucură de exerciţiul drepturilor electorale, nu au suferit condamnări penale şi nu se găsesc în unul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute în cartea I titlul IV din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare, şi ţinând seama şi de jurisprudenţa Curţii Constituţionale,

Luând în considerare că legea prevede un regim juridic diferit pentru membrii Parlamentului şi pentru membrii Guvernului atât în ceea ce priveşte incompatibilităţile, cât şi în ceea ce priveşte condiţiile de exercitare a celor două funcţii de demnitate publică, numai persoana în cauză putând să declare pe propria răspundere că nu se află în unul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de lege,

Reţinând că nici Constituţia şi nici legea nu stabilesc un regim derogatoriu pentru accederea în funcţia de membru al Guvernului cu privire la dovada îndeplinirii condiţiei prevăzute de Legea nr. 90/2001, respectiv aceea de a nu fi suferit condamnări penale, şi având în vedere dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, potrivit cărora „în cazierul judiciar se ţine evidenţa persoanelor fizice şi a persoanelor juridice condamnate ori împotriva cărora s-au luat alte măsuri cu caracter penal sau administrativ conform Codului penal, precum şi a celor faţă de care au fost dispuse măsuri procesual-penale”, certificatul de cazier judiciar fiind singurul document care atestă situaţia judiciară a unei persoane,

Constatând că documentaţia care însoţeşte propunerea (respectiv copia cărţii de identitate şi curriculum vitae actualizat) este incompletă, astfel încât nu se poate verifica îndeplinirea tuturor condiţiilor prevăzute de art. 105 din Constituţie şi de art. 2 din Legea nr. 90/2001 pentru numirea în funcţia de membru al Guvernului,

Vă aduc la cunoştinţă că, în continuare, propunerile de numire în funcţia de membru al Guvernului nu fac dovada îndeplinirii tuturor condiţiilor de legalitate, astfel încât să li se poată da curs.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: Donează prin Paypal

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor